șerbesc

ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A servi ca șerb, a fi șerb. Au n-are el mai multă dobîndă Cînd unui a șerbi să voiască, Decît la mai mulți. BUDAI-DELEANU, Ț. 345.

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. șerbeáscă

ȘERBÍ vb. v. iobăgi.

ȘERBÍ vb. v. consacra, dărui, dedica, destina, devota, hărăzi, închina.

A ȘERBÍ ~ésc tranz. 1) ist. A aduce în stare de șerb; a iobăgi. Țăranii liberi erau șerbiți. 2) fig. A munci din greu; a robi; a iobăgi. /Din șerb

șerbésc, -eáscă, adj. (înv.) de șerb; care aparține șerbilor.

șerbì v. a (se) face șerb.

șerbésc v. tr. (d. șerb saŭ lat. servire, a servi). Vechĭ. Prefac în șerb. V. intr. Trăĭesc ca șerb.

ȘERBI vb. (IST.) a iobăgi.

șerbi vb. v. CONSACRA. DĂRUI. DEDICA. DESTINA. DEVOTA. HĂRĂZI. ÎNCHINA.