șaibă

ȘÁIBĂ, șaibe, s. f. 1. Disc de metal, de lemn etc. găurit, care se montează între un șurub și obiectul respectiv sau între șurub și piuliță, pentru a menține șurubul fix și pentru a îmbunătăți îmbinarea și a preveni deșurabarea. 2. Roată de metal sau de lemn, fixată pe un ax, peste care se petrece cureaua de transmisie. – Din germ. Scheibe.

ȘÁIBĂ, șaibe, s. f. 1. Disc de metal, de lemn etc. găurit, care se montează între un șurub și obiectul respectiv sau între șurub și piuliță, pentru a menține șurubul fix și pentru a îmbunătăți îmbinarea și a preveni deșurubarea. 2. Roată de metal sau de lemn, fixată pe un ax, peste care se petrece cureaua de transmisie. – Din germ. Scheibe.

ȘÁIBĂ, șaibe, s. f. 1. Disc de metal, de lemn etc. găurit, care se pune între un șurub și obiectul respectiv, pentru a menține șurubul fix. V. rondelă. Un țăran căruia-i pierise porcul îi cerea sodă ca să facă săpun... altuia îi trebuia o șaibă. GALAN, B. I 50. 2. Roată de metal sau de lemn, fixată pe un ax și peste care se petrece cureaua de transmisie.

șáibă s. f., g.-d. art. șáibei; pl. șáibe

șáibă s. f., g.-d. art. șáibei; pl. șáibe

ȘÁIBĂ s. v. rondelă.

ȘÁIBĂ s. v. semn, țintă.

ȘÁIBĂ s. f. 1. mică piesă metalică, plată și găurită la mijloc, care se montează între șurub și piuliță. 2. roată de transmisie fără spițe. (< germ. Scheibe)

ȘÁIBĂ ~e f. 1) Piesă mică, subțire și rotundă, cu gaură la mijloc, care se introduce între șurub și piuliță, pentru a asigura o îmbinare mai bună; rondelă. ~ acționată. 2) Roată pe care se îmbracă cureaua de transmisie. ~ de siguranță. /<germ. Scheibe

șáibă s.f. (reg.) teaca baionetei.

șáĭbă f., pl. e (germ. scheibe). Disc, maĭ ales găurit la mijloc, întrebuințat la mașinăriĭ. V. străgălie.

ȘAIBĂ s. (TEHN.) placă turnantă.

șaibă s. v. SEMN. ȚINTĂ.

a trage la șaibă expr. 1. a se speti muncind, a trudi din greu. 2. a face o muncă brută.