ă

Ă, ă, s. m. 1. A doua literă a alfabetului limbii române; 2. Sunet notat cu această literă (vocală medială, cu deschidere mijlocie, nerotunjită). [Pl. și: (1, n.) ă-uri]

Ă s. m. invar. A doua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală medială, cu deschidere (4) mijlocie, nerotunjită (2)).

Ă s. m. invar. A doua literă a alfabetului și sunetul corespunzător; este o vocală nerotunjită din seria medială cu deschidere mijlocie.

Ă s. m. invar. A doua literă a alfabetului și sunetul corespunzător.

ă¹ (literă) s. m. / s. n., pl. ă / ă-uri

ă² (sunet) s. m., pl. ă

Ă, ă s. m. invar.

ă m. vocală confuză ce provine dintr’un a neîntonat, median sau final: bărbat (din barbă), călare (din cal).

a face ă-ă expr. (în limbajul copiilor mici) a defeca.