înțelepțire

ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ÎNȚELEPȚÍ vb. v. astâmpăra, cuminți, domoli, liniști, potoli.

înțelepțì v. a (se) face înțelept, a se cuminți.

2) înțelepțésc v. tr. Fac înțelept. V. refl. Mă fac înțelept. – Și -țez (Ps. S.).

înțelepți vb. v. ASTÎMPĂRA. CUMINȚI. DOMOLI. LINIȘTI. POTOLI.