înțelenit

ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.

ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.

ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pămînt) A se face tare, vîrtos; a se bătători, a se întări (prin necultivare din cauza secetei sau a frigului). Boii în grajd se hodinesc, Grădinile înțelenesc. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 11/4. Vîntule, du-te de-i spune Că zăbavele nu-s bune, Că lelița-i duce dorul, I-a înțelenit ogorul. ALECSANDRI, T. 1590. ◊ Tranz. Soarele ieși iarăși pe cer și cu căldura sa dogorî și înțeleni huma cea jilavă. ODOBESCU, S. III 278. 2. Intranz. Fig. A rămîne nemișcat; a înlemni, a încremeni, a împietri. Văzînd astă dihanie spurcată, flăcăiandrii înțeleniră în loc înghețați de frică și-și așteptau ceasul pierzării. POPESCU, B. II 49. Labele unui gîndac... înțelenesc sub jocul unui copil crud. CARAGIALE, O. I 294. 3. Refl. A se înțepeni. S-a înțelenit plugul În o rădăcină de lăptucă Și nu poate să-l mai ducă. PĂSCULESCU, L. P. 25. ◊ Tranz. Văzui oamenii arînd Cu plugurile în rînd. Numai plugulețul meu L-a-nțelenit dumnezeu. TEODORESCU, P. P. 291. (Fig.) Foamea îi slăbise puterile și-i înțelenise gîndurile. MARIAN, O. I 181.

ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pămînt) Bătătorit, învîrtoșat, tare (din cauza necultivării, a secetei sau a frigului). Boliștea aceasta... făcea să rămîie pămîntul ințelenit și să putrezească grînele în lanuri. ANGHEL, PR. 109. Duc turmele de pui să pască țarinile ințelenite. ODOBESCU, S. III 14. Pămînturile erau ințelenite și necultivate. I. IONESCU, M. 284. 2. Fig. Înlemnit, încremenit, nemișcat; înțepenit. O ceață... se risipea mereu în frigul ințelenit. REBREANU, N. 67. E liniștit – acea liniște a mării, care, înțelenită în fine, vrea să se odihnească după zbuciumul unui năprasnic uragan. CARAGIALE, M. 39.

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

înțelení vb., ind. prez. 3 sg. înțelenéște, 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 sg. și pl. înțeleneáscă

ÎNȚELENÍ vb. v. bătători.

ÎNȚELENI vb. v. împietri, încremeni, încuiba, înlemni, înmărmuri, înrădăcina, înțepeni, petrifica, statornici.

ÎNȚELENÍT adj. 1. v. bătătorit. 2. necultivat, nedesțelenit, nelucrat, (astăzi rar) țelinos, (înv. și pop.) sterp, (înv. și reg.) săcret, (reg.) pârlogit. (Terenuri agricole ~.)

ÎNȚELENÍT adj. v. împietrit, încremenit, înlemnit, înmărmurit, înțepenit, neclintit, nemișcat, țeapăn, țintuit.

A ÎNȚELENÍ ~ésc tranz. 1) (despre terenuri care nu mai sunt lucrate) A se preface în țelină; a se acoperi de buruieni; a se părăgini; a se pârlogi. 2) (despre ființe) A-și pierde capacitatea de a se mișca (din cauza unei emoții puternice); a rămâne nemișcat; a îngheța; a înlemni; a împietri; a înmărmuri; a încremeni. /în + țelină

înțelenì v. 1. a se face țelină: pământul nelucrat înțelenește; 2. fig. a amorți: înțelenirăm de frică; 3. a se înrădăcina: ura și dușmănia se înțelenesc NEGR.

înțelenésc v. intr. (d. țelină, pămînt nelucrat). Rămîn în părăsire, nelucrat, vorbind de pămînturĭ. Înlemnesc, încremenesc, rămîn ca de peatră de frică ș. a. V. refl. Devin țelină, rămîn părăsit: pămîntu se înțelenește dacă nu-l lucrezĭ. Mă înțepenesc într’un loc: ura se înțelenise în el. – Vechĭ și țelenesc și înțelinez. V. împirlogesc.

ÎNȚELENI vb. a se bătători, a se întări, a se învîrtoșa. (Pămîntul s-a ~.)

înțeleni vb. v. ÎMPIETRI. ÎNCREMENI. ÎNCUIBA. ÎNLEMNI. ÎNMĂRMURI. ÎNRĂDĂCINA. ÎNȚEPENI. PETRIFICA. STATORNICI.

înțelenit adj. v. ÎMPIETRIT. ÎNCREMENIT. ÎNLEMNIT. ÎNMĂRMURIT. ÎNȚEPENIT. NECLINTIT. NEMIȘCAT. ȚEAPĂN. ȚINTUIT.

ÎNȚELENIT adj. 1. bătătorit, întărit, învîrtoșat. (Pămînt ~.) 2. necultivat, nedesțelenit, nelucrat, (astăzi rar) țelinos, (înv. și pop.) sterp, (înv. și reg.) săcret, (reg.) pîrlogit. (Terenuri agricole ~.)