învoalbe

ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.

învoálbe vb., ind. prez. 1 sg. învólb; conj. prez. 3 sg. și pl. învólbe

învolbá vb. ind. prez. pers. 1 învolb

ÎNVOÁLBE vb. v. învârteji, învolbura, zbate.

învoálbe vb. III (înv.) 1. (despre apă, valuri, nori, praf. etc.; refl.) a se învârti (ca într-un vârtej), a se învârteji, a se învolbura. 2. (refl.; despre ființe) a se întoarce roată, a se învârti pe loc, a se opri repede. 3. a înfășura, a învăli (a înfășura pânza pe sul), a o face val, a găti firele pentru năvădit, a suci caierul. 4. (refl.; despre plante) a se dezvolta, a crește; (despre om) a încărna, a se înspița, a se deforma. 5. (despre ochi) a căsca, a holba. 6. a-i veni să verse, să râgâie; a i se apleca.

învólb, -vólt, a -voálbe v. tr. (lat. in-văolvere, -volútum, a învălătuci. V. învolt, dezvolt, dez- și suvolb, holbez). Vest. Înfășor, învălătucesc: volbura se învoalbe (Șez. 36, 6), pînza se învoalbe la învîltoare (CL. 1910, 4). Ban. (învolb, a -á). Holbez.

învoalbe vb. v. ÎNVÎRTEJI. ÎNVOLBURA. ZBATE.