învioșare

ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. (Regional) A înviora. Păsărelele, învioșate de primele raze ale soarelui, zburau din creangă în creangă, chemîndu-se cu ciripitul lor drăgălaș și fraged. BUJOR, S. 155. Recoreala nopții învioșase toate. CONTEMPORANUL, VII_II 8. – Pronunțat: -vi-o-.

ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Regional) Acțiunea de a învioșa; înviorare. Au lipsit învioșare Din dulci ochișorii tăi. CONACHI, P. 11. – Pronunțat: -vi-o-.

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

învioșáre (reg.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. învioșắrii; pl. învioșắri

învioșá vb. (sil. -vi-o-), ind. prez. 1 sg. învioșéz, 3 sg. și pl. învioșeáză, 1 pl. învioșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. învioșéze; ger. învioșând

învioșáre s. f. (sil. -vi-o-), g.-d. art. învioșării; pl. învioșări

ÎNVIOȘÁ vb. v. înviora, redresa, reface, restabili.

ÎNVIOȘÁRE s. v. animare, însuflețire, înviorare.

învioșà v. a da vieață, a reînsufleți. [Dela un primitiv vios (v. viu)].

învioșa vb. v. ÎNVIORA. REDRESA. REFACE. RESTABILI.

învioșare s. v. ÎNSUFLEȚIRE. ÎNVIORARE.