întuneric

ÎNTUNÉREC s. n. v. întuneric.

ÎNTUNÉRIC s. n. 1. Lipsă de lumină; obscuritate, beznă. 2. Fig. Incultură, ignoranță. [Var.: (reg.) întunérec s. n.] – În + tuneric (înv. „întunecime” < lat.).

ÎNTUNÉREC s. n. v. întuneric.

ÎNTUNÉRIC s. n. 1. Lipsă de lumină. 2. Fig. Incultură, ignoranță. [Var.: (reg.) întunérec s. n.] – În + tuneric (Înv. „întunecime” < lat.).

ÎNTUNÉREC s. n. v. întuneric.

ÎNTUNÉRIC s. n. 1. Lipsă de lumină, beznă, obscuritate, întunecime. Luminile electrice fugeau îndărăt, rămîneau în urmă ca niște steluțe, în întunericul de mormînt al tunelului. SADOVEANU, O. III 207. Măcar că e așa de întuneric, deosebesc tare bine firele de mac din cele de năsip. CREANGĂ, P. 263. Pe un pat de scînduri goale doarme tînăra nevastă În mocnitul întuneric și cu fața spre fereastă. EMINESCU, O. I 84. ◊ Loc. adv. Pe întuneric = cînd nu se vede, cînd este întuneric; p. ext. noaptea. Pot să-ți aleg una și noaptea, pe-ntuneric. CREANGĂ, P. 162. 2. Fig. Tristețe, durere, mohorîre. Moșnegi ciolănoși, cu ochii plini de întuneric, trăgeau după ei cară. CAMILAR, N. II 248. 3. Fig. Incultură, ignoranță, neștiință, înapoiere. Tovarăși, dați iureș la lupta cea mare Cu întunericul greu și cu beznele! DEȘLIU, G. 28. Poporul cel mare al nostru... a dormit un somn jalnic în întunericul satelor. SADOVEANU, O. VI 455. – Variantă: (regional) întunérec (RETEGANUL, P. IV 75, ALEXANDRESCU, M. 17, CONACHI, P. 269) s. n.

întunéric s. n.

întunéric s. n.

ÎNTUNÉRIC s. 1. v. beznă. 2. întunecime, obscuritate, umbră. (~ nopții se întinde peste câmpii.)

ÎNTUNÉRIC s. v. duium, grămadă, mulțime, potop, puhoi, puzderie, sumedenie.

Întuneric ≠ lumină

ÎNTUNÉRIC n. 1) Lipsă de lumină; obscuritate. ◊ ~ beznă foarte întuneric. Pe ~ a) când nu se mai vede; b) fără lumină. 2) fig. Lipsă de cunoștințe; neștiință; înapoiere. /în + tuneric

întuneric n. 1. lipsă de lumină; fig. întunericul barbariei. [Lat. TENEBRICUM]; 2. (vechiu) mulțime nenumărată: întuneric de oameni NICULCE.

1) întunéric n., pl. e (lat. tenébricus, întunecat, întunecos [de unde s’a făcut *tinéric, apoĭ, după întunec, s’a făcut tuneric, formă veche care se întrebuința după de, din, în, întru și prin], d. ténebrae și tenébrae, întuneric, de unde it. ténebra și tenébra, fr. ténèbres, sp. tinieblas, înrudit cu *temus, *temeris, întuneric, témere, în mod temerar, scr. tamas, întuneric, vsl. tĭma, de unde și tĭmĭnica, temniță). Lipsă de lumină, obscuritate, întunecime. Fig. Ignoranță, incultură. Vechĭ (după vsl. tĭma). Imensitate, mare cantitate saŭ mulțime. Zece miĭ (Cp. cu groază). Întunericele ĭaduluĭ, mare întuneric. E întuneric beznă (și pute a brînză), e foarte întuneric (și pute a brînză, cum a răspuns stăpînuluĭ luĭ un Țigan care, în loc să deschidă oblonu și să se uĭte afară, deschisese dulapu cu mîncare). – Și unt- (ca umpărat, umplu, umblu față de împ-, îmb-).

întuneric s. v. DUIUM. GRĂMADĂ. MULȚIME. POTOP. PUHOI. PUZDERIE. SUMEDENIE.

ÎNTUNERIC s. 1. beznă, întunecare, întunecime, negură, obscuritate, (livr.) tenebre (pl.), (rar) negureală, (Transilv.) șutic, (înv.) întunec, întunericime, (fig.) negru, noapte. (Era un ~ de nepătruns.) 2. întunecime, obscuritate, umbră. (~ nopții se întinde peste natură.)

ÎNTUNERIC. Subst. Întuneric, întunecime, întunec (rar), beznă, negură, noapte (fig.); obscuritate, tenebră (livr.). Semiîntuneric, semiobscuritate, penumbră. Seară; noapte, nopticică (dim.), noptiță (rar). Întunecare, înnegurare; amurg, murg (pop.), crepuscul; înserare, înserat; înnoptare, înnoptat, căderea nopții. Cameră obscură. Adj. Întunecat, întunecos, beznatic, neguros, negurat (reg.), neguriu (rar), înnegurat, noptatic, noptos (rar), obscur, tenebros (livr.), sumbru, fără lumină, neluminat. Semiobscur. Vb. A (se) întuneca, a (se) înnegura; a (se) însera, a (se) înnopta, a se lăsa întunericul, a coborî întunericul, a se face (a fi) beznă; a (se) înnora (pop.). A stinge lumina, a face întuneric. Adv. În întuneric, în beznă, în nocturnă; fără lumină. V. fenomene atmosferice, negru, seară.