întraripat

ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.

ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.

ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Rar) A înaripa.

ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. 1. Cu aripi; înaripat. Oamenii își făceau vizite și își admirau, unii altora, micile făpturi întraripate. PAS, Z. I 129. Și s-a strîns din zare-naltă Neamu-ntraripat, Și din crîng și de la baltă Și din șesuri, de prin grîne. COȘBUC, P. II 34. (În basme) Iată însă că se ivi, în ocoluri mari, prin slava albastră, un fât-frumos, călare pe un cal negru întraripat. VISSARION, B. 23. 2. Fig. Plin de avînt, avîntat, însuflețit, entuziast. Și din trista-mi depărtare Sufletu-mi întraripat Către Dunărea cea lată Mă făcea ca să reviu. MACEDONSKI, O. I 7.

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

întraripá vb. (sil. mf. într-), ind. prez. 1 sg. întraripéz, 3 sg. și pl. întraripeáză

ÎNTRARIPÁ vb. v. înaripa.

întraripà v. a înaripa.

înaripéz și aripéz v. tr. Daŭ aripĭ, pun aripĭ, înzestrez cu aripĭ. – Vechĭ și întraripéz.

întraripéz, V. înaripez.

întraripa vb. v. ÎNARIPA.