însușire

ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși.

ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși.

ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Refl. (Cu pronumele în dativ) 1. A pune stăpînire pe ceva, a deveni stăpîn al unui lucru, a lua în stăpînire, a-și apropria. ◊ (Complementul este un abstract) [Turcii] își însușiră dreptul a numi și pre domni. NEGRUZZI, S. I 274. 2. A învăța temeinic, a asimila un număr de cunoștințe pentru a le folosi la nevoie. Cadrele care nu-și însușesc în mod creator teoria marxism-leninismului, care nu-și însușesc concepția științifică marxistă despre lume, riscă să se abată de la calea justă sau să degenereze în practicieni mărginiți. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 36. 3. (Cu privire la idei, păreri, planuri) A adopta, a face propriu. ◊ Expr. A-și însuși o critică = a găsi justă critica ce i se face și a ține seamă de ea. ♦ A da (ceva) drept al său. Ce-ngîmfat pedantul este cînd, vînînd descoperiri, Caută să-și însușească pe nedrept alte gîndiri. BELDICEANU, P. 120.

ÎNSUȘÍRE¹, însușiri, s. f. Acțiunea de a-și însuși. 1. Luare în stăpînire, în proprietate; apropriere. Modul de însușire capitalist. ▭ Însușirea muncii neplătite este forma de bază a modului de producție capitalist. ENGELS, A. 34. 2. Învățare temeinică, asimilare de cunoștințe. Datorită politicii partidului și guvernului, oricărui muncitor îi este astăzi deschis drumul către însușirea tehnicii și a științei. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 70. 3. Arogare (a unui drept). Supremația ce-și luase patriarhia Constantinopolii și însușirea abuzivă de a nu se rîndui mitropolit fără știrea și încuviințarea ei. NEGRUZZI, S. I 241.

ÎNSUȘÍRE², însușiri, s. f. 1. Trăsătură, calitate distinctivă mai ales a ființelor. Arăpușca, o dată cu puterea, pierduse și însușirile sale de zînă: fiindcă se măritase cu un muritor, se făcuse și ea muritoare. POPESCU, B. III 74. 2. Talent, facultate, înclinație. Încă de la acest început măreț, poetul dovedea însușirile pe care le-a dezvoltat într-o lungă carieră literară. SADOVEANU, E. 225. Uite: Dragomir spătarul zice că sînt mai războinic Decît el. Ciudată treabă: fiecare mă vedeți Dăruit c-o însușire ce voi singuri o aveți. DAVILA, V. V. 64.

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri

însușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însușésc, imperf. 3 sg. însușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. însușeáscă

însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri

ÎNSUȘÍ vb. 1. v. apropria. 2. v. fura. 3. a se atinge. (Și-a ~ banii statului.) 4. v. adopta. 5. a deprinde, a învăța, a prinde. (Nu e meșteșug pe care să nu-l poată ~.) 6. v. asimila.

ÎNSUȘÍRE s. 1. v. apropriere. 2. deprindere, învățare. (~ unei meserii.) 3. v. asimilare. 4. atribut, calitate, caracter, caracteristică, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esențială a acestui fenomen este...) 5. v. calitate. 6. v. valoare. 7. calitate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de preț.) 8. v. dar. 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. v. facultate.

A însuși ≠ a pierde

A ÎNSUȘÍ ~ésc tranz. 1) (bunuri străine sau care nu aparțin nimănui) A lua în stăpânire; a-și apropria. 2) (cunoștințe) A dobândi prin învățătură; a asimila. 3) (păreri, idei) A accepta considerând ca bun; a adopta. /Din însuși

ÎNSUȘÍRE ~i f. 1) v. A ÎNSUȘI. 2) Trăsătură distinctivă; semn diferențial; caracteristică; proprietate. /v. a însuși

însușì v. 1. a lua ceva pentru sine, a-și atribui sau aroga; 2. a-și apropria: a-și însuși calitățile cerute.

însușire f. acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei: atribut, calitate.

însușésc v. tr. (d. însușĭ. V. însu). Îmĭ apropriez, îmĭ arog, uzurp, fur: acest funcționar șĭ-a însușit baniĭ statuluĭ. Asimilez: copilu, pin studiŭ, îșĭ însușește calitățile necesare. Atribuĭ, daŭ: Îțĭ însușesc acest buzdugan.

însușíre f. Acțiunea de a-țĭ însuși ceva. Calitate: copil plin de însușirĭ. Atribut: buzduganu era însușirea mareluĭ armaș.

ÎNSUȘI vb. 1. a-și apropria, a-și atribui. (Își ~ ceva ce nu i se cuvine de drept.) 2. a fura, a sustrage, (fam.) a șterpeli, (arg.) a furgăsi, a furlua. (A-și ~ un bun străin.) 3. a se atinge. (Și-a ~ banii statului.) 4. a adopta, a primi, (fig.) a îmbrățișa. (A-și ~ o nouă credință.) 5. a deprinde, a învăța, a prinde. (Nu e meșteșug pe care să nu-l poată ~.) 6. a asimila, a învăța. (Și-a ~ întreaga materie.)

ÎNSUȘIRE s. 1. apropriere, atribuire. (~ unui bun care nu i se cuvine de drept.) 2. deprindere, învățare. (~ unei meserii.) 3. asimilare, asimilație, învățare. (A-și propune ~ întregii materii.) 4. atribut, calitate, caracter, caracteristică, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esențială a acestui fenomen este...) 5. calitate, natură. (~ unui lucru.) 6. calitate, valoare. (~ deosebită a unui produs de artă.) 7. calitate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de preț.) 8. calitate, dar, har. (Are ~ de a provoca rîsul.) 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. aptitudine, capacitate, facultate, posibilitate. (~i intelectuale.)