înstărire

ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. A se îmbogăți, a se înavuți, a face stare. În cîțiva ani m-aș înstări cu bani, m-aș tot acăța de poalele boierilor, pîn’ ce m-aș încuiba frumos în arhontologhie. ALECSANDRI, T. 1328.

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

înstărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. înstăreáscă

ÎNSTĂRÍ vb. v. îmbogăți.

A se înstări ≠ a sărăci

A ÎNSTĂRÍ ~ésc tranz. rar A face să se înstărească; a înavuți. [Sil. în-stă-] /în + stare

A SE ÎNSTĂRÍ mă ~ésc intranz. A deveni bogat; a acumula bunuri materiale în cantități mari; a se înavuți. /în + stare

înstărì v. a căpăta stare, a se înavuți.

înstărésc v. tr. (d. stare, avere). Îmbogățesc, înavuțesc. V. refl. Mă îmbogățesc.

ÎNSTĂRI vb. a se ajunge, a se căpătui, a se chivernisi, a se îmbogăți, a se înavuți, a parveni, a se pricopsi. (S-a ~ prin mijloace necinstite.)