înstrunare

ÎNSTRUNÁ, înstrún, vb. I. Tranz. 1. A acorda un instrument muzical cu coarde. 2. A strânge un animal de călărie cu chingile sau cu frâul; a struni. ♦ Fig. A reține de la o acțiune; a stăvili, a înfrâna, a struni. [Prez. ind. și: înstrunez] – În + strună.

ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.

ÎNSTRUNÁ, înstrún, vb. I. Tranz. 1. A acorda un instrument muzical cu coarde. 2. A strânge un animal de călărie cu chingile sau cu frâul; a struni. ♦ Fig. A reține de la o acțiune; a stăvili, a înfrâna, a struni. [Prez. ind. și: înstrunez] – În + strună.

ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.

ÎNSTRUNÁ, înstrún, vb. I. Tranz. 1. A acorda un instrument muzical întinzîndu-i coardele. Iau vioara unui greier și-o înstrun să-mi placă mie. LESNEA, A. 141. Italianul începu a-și înstruna vioara. ARDELEANU, D. 95. Cine-ascultă și nu-nstrună arfa-i de cîntări bogată. EMINESCU, O. IV 120. ♦ (Prin analogie) A încorda. Înstrună iute arcul, puse săgeata și o luă la cătare. ISPIRESCU, L. 195. 2. (Cu privire la animale de călărie) A strînge (cu chingile, cu frîul, cu zăbala). V. înfrîna. Puse șaua pe Murga... o înstrună bine. DELAVRANCEA, S. 242. Frîul În cap îi băga, Frumușel Mi-l înstruna. TEODORESCU, P. P. 600. ◊ Fig. Se dete afund și mi-și petrecu veacul cu amar și cu ocară acolo, înstrunat și înjghebat în albia apelor sale. ISPIRESCU, U. 73. Lupul cu puii săi pustiază codrii fără d-a bănui lațul ce-i va înstruna într-o zi pe toți. ODOBESCU, S. I 86.

înstruná (a ~) vb., ind. prez. 3 înstrúnă/înstruneáză

înstruná vb., ind. prez. 1 sg. înstrún/înstrunéz, 3 sg. și pl. înstrúnă/înstruneáză

ÎNSTRUNÁ vb. 1. (MUZ.) a acorda, (rar) a struni. (A ~ vioara.) 2. v. încorda.

ÎNSTRUNÁRE s. 1. (MUZ.) acordaj, acordare, (rar) strunire. (~ unui instrument cu coarde.) 2. v. încordare.

A ÎNSTRUNÁ înstrún tranz. 1) (instrumente muzicale cu coarde) A face să producă sunetele necesare prin întinderea sau slăbirea strunelor; a potrivi; a acorda. 2) (sfori, frânghii, cabluri) A întinde ca pe o strună. 3) (animale de călărie) A stăpâni prin strângerea chingilor sau a frâului; a struni. 4) fig. (persoane) A constrânge să urmeze calea cea dreaptă. /în + strună

înstrunà v. 1. a încorda: a înstruna arcul; 2. a înfrâna: lațul ce-i va înstruna pe lupi; 3. fig. înstrunându-și mânia OD.

înstrún și -éz, a -á v. tr. (d. strună). Încordez, întind struna: a înstruna arcu, vioara. Înzăbălez. Fig. Strunesc, înfrînez.

ÎNSTRUNA vb. 1. (MUZ.) a acorda, (rar) a struni. (A ~ vioara.) 2. a încorda, a întinde, a struni. (A ~ arcul.)

ÎNSTRUNARE s. 1. (MUZ.) acordaj, acordare, (rar) strunire. (~ unui instrument cu coarde.) 2. încordare, întindere, strunire, (înv.) încordătură. (~ arcului.)