însetoșa

ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Învechit) A i se face cuiva sete, a suferi de sete; a înseta. Auzind corbul aceste cuvinte, aduse lui Greuceanu un cioc de apă dulce și îi astîmpără setea; căci însetoșaseră, nevoie mare. ISPIRESCU, L. 223. Noaptea, cînd însetoșează, Sticle și oale visează. PANN, P. V. I 111.

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

însetoșá vb., ind. prez. 1 sg. însetoșéz, 3 sg. și pl. însetoșeáză, 1 pl. însetoșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. însetoșéze; ger. însetoșând

ÎNSETOȘÁ vb. v. înseta.

însetoșà v. a înseta. [V. setos].

însetoșéz v. tr. (d. setos). Fac să simtă sete: am însetoșat calu călărind. V. intr. Însetez.

însetoșa vb. v. ÎNSETA.