înmurgit

ÎNMURGÍ, pers. 3 înmurgește, vb. IV. Intranz. și refl. impers. (Pop.) A (se) însera. ◊ Loc. adv. Pe înmurgite = în amurg. – Din loc. adv. în amurg.

ÎNMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. înmurgi.

ÎNMURGÍ, pers. 3 înmurgește, vb. IV. Intranz. și refl. impers. (Rar) A (se) însera. ◊ Loc. adv. Pe înmurgite = în amurg. – Din loc. adv. în amurg.

ÎNMURGÍT s. n. (Rar) Amurg. – V. înmurgi.

ÎNMURGÍ, pers. 3 înmurgește, vb. IV. Intranz. A amurgi, a însera. Se puseră și-și petrecură pînă înmurgi bine. RETEGANUL, P. II 56. ◊ Refl. Pînă să plece, se cam înmurgise. ISPIRESCU, la TDRG.

înmurgí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. înmurgéște, imperf. 3 sg. înmurgeá; conj. prez. 3 să înmurgeáscă

înmurgít (pop.) s. n.

înmurgí vb., ind. prez. 3 sg. înmurgéște, imperf. 3 sg. înmurgeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înmurgeáscă

înmurgít s. n.

ÎNMURGÍ vb. v. amurgi, însera, întuneca, scăpăta.

ÎNMURGÍT s. v. amurg, apus, asfințit, înserare, seară.

amurgéște, a -í v. intr. (d. amurg). Înserează, se’ntunecă. – Și murgește. În vest înmurgește.

înmurgésc, V. amurgesc.

înmurgi vb. v. AMURGI. ÎNSERA. ÎNTUNECA. SCĂPĂTA.

înmurgit s. v. AMURG. APUS. ASFINȚIT. ÎNSERARE. SEARĂ.