înjurătură

ÎNJURĂTÚRĂ, înjurături, s. f. Vorbă sau expresie injurioasă, de ocară; sudalmă. – Înjura + suf. -ătură.

ÎNJURĂTÚRĂ, înjurături, s. f. Vorbă sau expresie injurioasă, de ocară; sudalmă. – Înjura + suf. -ătură.

ÎNJURĂTÚRĂ, înjurături, s. f. Vorbă sau expresie cu care cineva înjură sau insultă; sudalmă. Printre glasurile speriate însă porniră deodată înjurături și amenințări. REBREANU, R. II 197. Strigăte, înjurături, certuri și încăierări se repetau în fiecare dimineață, subt ochii santinelelor din port. BART, E. 289. Capătă cîteva înjurături de la birjari, pe care le înghite în gîndul lui. SP. POPESCU, M. G. 50.

înjurătúră s. f., g.-d. art. înjurătúrii; pl. înjurătúri

înjurătúră s. f., g.-d. art. înjurătúrii; pl. înjurătúri

ÎNJURĂTÚRĂ s. (livr.) imprecație, invectivă, (rar) înjurare, (pop.) ocară, sudalmă, suduială, suduitură, (fig.) îmbălătură, (arg.) sictireală.

ÎNJURĂTÚRĂ ~i f. Vorbă sau expresie injurioasă; sudalmă. [G.-D. înjurăturii] /a înjura + suf. ~ătură

înjurătură f. 1. injurie; 2. mod obișnuit de a înjura.

înjurătúră f., pl. ĭ. Vest. Suduĭală, expresiune pin care înjurĭ.

ÎNJURĂTURĂ s. (livr.) imprecație, invectivă, (rar) înjurare, (pop.) ocară, sudalmă, suduială, suduitură, (fig.) îmbălătură, (arg.) sictireală.