înhumare

ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. inhumare.

ÎNHUMÁRE, înhumări, s. f. Acțiunea de a înhuma; înmormântare, inhumație. – V. înhuma.

ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. (Livr.) A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. inhumare.

ÎNHUMÁRE, înhumări, s. f. Acțiunea de a înhuma; înmormântare, inhumație. – V. înhuma.

ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormînta, a îngropa. Am înhumat cadavrul într-un mormînt adînc. IBRĂILEANU, A. 121.

ÎNHUMÁRE, înhumări, s. f. Acțiunea de a înhuma; înmormîntare.

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

înhumáre s. f., g.-d. art. înhumắrii; pl. înhumắri

înhumá vb., ind. prez. 1 sg. înhuméz, 3 sg. și pl. înhumeáză

înhumáre s. f., g.-d. art. înhumării; pl. înhumări

ÎNHUMÁ vb. v. înmormânta.

ÎNHUMÁRE s. v. îngropare.

A înhuma ≠ a deshuma, a dezgropa, a dezmormânta, a exhuma

Înhumare ≠ dezgropare

ÎNHUMÁ vb. I. tr. A îngropa, a înmormânta. [Cf. fr. inhumer, lat. inhumare].

ÎNHUMÁRE s.f. Acțiunea de a înhuma și rezultatul ei; înmormântare. [< înhuma].

ÎNHUMÁ vb. tr. a înmormânta. (< fr. inhumer, lat. inhumare)

A ÎNHUMÁ ~éz tranz. A pune în mormânt (respectând anumite ritualuri); a înmormânta; a îngropa. /<fr. inhumer, lat. inhumare

*inhumațiúne f. (d. inhumez). Îngropare, înmormîntare. – Și -áție și -áre.

ÎNHUMA vb. a îngropa, a înmormînta, (înv. și reg.) a astruca. (L-au ~ la cimitirul Bellu.)

ÎNHUMARE s. îngropare, îngropat, înmormîntare, (livr.) inhumație, sepultură, (înv. și pop.) petrecanie, petrecere, (pop.) îngropăciune, prohod, (înv. și reg.) astrucare, (înv.) pogrebanie. (Ceremonia ~.)