îngândura

ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

ÎNGÎNDURÁ, îngîndurez, vb. I. Tranz. A deștepta cuiva gînduri neliniștitoare, a pune pe gînduri, a îngrijora. Mai mult îl îngîndura faptul în sine. REBREANU, R. I 85. Îl sfătuise, cu o insistență ce o îngîndurase pe Fana, s-o ducă pe bolnavă undeva, la țară. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 37.

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

îngândurá vb., ind. prez. 1 sg. îngânduréz, 3 sg. și pl. îngândureáză

A ÎNGÂNDURÁ ~éz tranz. A face să se îngândureze; a pune pe gânduri. /în + gânduri

A SE ÎNGÂNDURÁ mă ~éz intranz. 1) A cădea pe gânduri; a începe să se gândească. 2) A fi cuprins de gânduri; a sta pe gânduri. /în + gânduri

îngînduréz (mă) v. refl. (d. gîndurĭ). Mă umplu de gîndurĭ, cad pe gîndurĭ.