îngrădi

ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. Tranz. 1. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.). În stînga, la cîțiva pași, începea cimitirul satului, îngrădit cu spini. REBREANU, P. S. 11. La bătălia de la Cosovo vedem pe Huniade a-și îngrădi tabăra. BĂLCESCU, O. I 30. Spune, dragă, maică-ta, Să-ngrădească grădina, Dar cu gard de șarampoi. ȘEZ. I 140. ◊ Absol. (Metaforic) Am un moșneag mititel Și-ngrădește frumușel (Acul). GOROVEI, C. 2. ◊ Refl. Fig. Cei tari se îngrădiră Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi. EMINESCU, O. I 56. Cu puterea, cu scandalul cînd cei mari se îngrădesc, Al lor cuget înnoptează, creierii le putrezesc. BELDICEANU, P. 121. 2. Fig. A pune limite, a stăvili. Iți îngrădește gura, Spancioc! ALECSANDRI, T. II 169. Muncitori neobosiți, Să muncim și să-ngrădim Pe chiaburul cel hain. POP.

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

îngrădí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îngrădeáscă

ÎNGRĂDÍ vb. v. împrejmui.

ÎNGRĂDÍ vb. v. limita, mărgini, restrânge.

A îngrădi ≠ a dezgrădi

îngrădí (îngrădésc, îngrădít), vb. – 1. A închide, a astupa. – 2. A împrejmui, a îngrădi. – 3. A pune limite, a stăvili. – 4. A stăpîni, a subjuga. – 5. A împleti, a face cozi. – 6. (Refl.) A se pune la adăpost, a se apăra. – 7. (Refl.) A se înțelege, a se avea bine. – Mr. ngărdire, megl. angărdés, angărdiri. Sl. graditi (Cihac, II, 115; DAR), cf. bg. gradjă, sb. graditi, rus. goroditĭ, și de asemenea gard, grădină. – Der. neîngrădit, adj. (fără îngrădire, deschis; nelimitat); îngrăditor, adj. (care îngrădește); îngrăditură, s. f. (gard, împrejmuire; înv., fortificație); îngrădeală, s. f. (separare); îngrădiș, s. n. (înv., gard); desgrădi, vb. (a scoate gardul, a desface o împrejmuire).

A ÎNGRĂDÍ ~ésc tranz. 1) (terenuri, suprafețe etc.) A înconjura cu un gard; a împrejmui; a țărcui. ~ curtea. 2) fig. A pune în anumite limite; a mărgini; a limita; a restrânge. [Sil. în-gră-] /în + sl. graditi

A SE ÎNGRĂDÍ mă ~ésc intranz. înv. 1) A ajunge la înțelegere reciprocă; a cădea de acord; a se înțelege. 2) fig. A se pune în afara oricărei responsabilități personale; a se pune la adăpost. /în + sl. graditi

îngrădì v. 1. a înconjura cu gard: a îngrădi casa; 2. a se ocroti: cei mari se ’ngrădiră cu averea și mărirea în cercul lor de legi EM.; 3. fig. a înfrâna: îți îngrădește gura! AL. [Slav. OGRADITI].

îngrădésc v. tr. (V. gard). Înconjor cu gard: a îngrădi casa. Fig. Apăr, protejez: legea îngrădește lumea. Înfrînez, opresc: hoțiĭ trebuĭesc îngrădițĭ. A-țĭ îngrădi gura, a-țĭ stăpîni gura, a vorbi cu prudență. – Rar îngărduĭesc.

ÎNGRĂDI vb. a împrejmui, a închide, a înconjura, (înv. și pop.) a ocoli, (pop.) a țărcui, (reg.) a prejmui. (A ~ un teren cu un gard.)

îngrădi vb. v. LIMITA. MĂRGINI. RESTRÎNGE.