înglodire

GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. glod.

ÎNGLODÁ, înglodez, vb. I. Refl. A se înfunda în noroi (fără a mai putea ieși); a se înnămoli, a se împotmoli. ♦ Fig. A face multe datorii. [Var.: (înv.) înglodí vb. IV] – În + glod.

ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

GLODÍ, glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din scr., rus. glodati. Cf. glod.

ÎNGLODÁ, înglodez, vb. I. Refl. A se înfunda în noroi (fără a mai putea ieși); a se înnămoli, a se împotmoli. ♦ Fig. A face multe datorii. [Var.: (înv.) înglodí vb. IV] – În + glod.

ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

GLODÍ, glodesc, vb. IV. Tranz. A freca, a roade, a înțepa. Acolo e și cursa priponită. Dai într-însa fără ca s-o vezi; te apucă, te glodește. ODOBESCU, S. III 198. Așternea tot plapome de mătasă, Să nu-l glodească la oasă. PĂSCULESCU, L. P. 234. – Variantă: înglodí vb. IV.

ÎNGLODÁ, înglodez, vb. I. Refl. A se cufunda în noroi (fără a mai putea ieși); a se împotmoli, a se înnămoli. Cîți venea... să sară, toți pica într-acel glod și se îngloda. SBIERA, P. 41. Și se răstoarnă carul și rău se-nglodează bătrînul. EMINESCU, O. IV 198. Un loc... plin de mlaștine colo de vale. – Unde mi se înglodaseră roțile? – Așa. NEGRUZZI, S. I 184. ♦ Fig. (De obicei determinat prin «în datorii») A se băga în datorii care nu mai pot fi plătite; a-și face foarte multe datorii. De ani de zile muncim vara întreagă pe lanurile boierești... și pe an ce trece ne găsim tot mai înglodați în datorii. MIRONESCU, S. A. 27. În cîțiva ani nu s-a făcut nemic, ne-am înglodat la curte pe niște popușoi stricați. CONTEMPORANUL, VII 506. ◊ Tranz. fact. M-ai înglodat în datorii pîn-în urechi. ALECSANDRI, T. 1016. – Variantă: (învechit) înglodí (KOGĂLNICEANU, S. 213) vb. IV.

ÎNGLODÍ2 vb. IV v. glodi.

ÎNGLODÍ1 vb. IV v. îngloda.

GLODÍ, glodesc, vb. IV. Tranz. A freca, a roade, a înțepa. – Sb., rus. glodati.

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

glodí vb., ind. prez. 1 sg. glodésc, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 sg. și pl. glodeáscă

înglodá vb., ind. prez. 1 sg. înglodéz, 3 sg. și pl. înglodeáză

GLODÍ vb. v. roade.

ÎNGLODÁ vb. v. împotmoli.

glodí (glodésc, glodít), vb. – 1. A freca, a rade. – 2. A strînge. Sl. glodati „a rade” (DAR).

A ÎNGLODÁ ~éz tranz. înv. A face să se înglodeze. /în + glod

A SE ÎNGLODÁ mă ~éz intranz. pop. 1) (despre vehicule, oameni etc.) A intra adânc în glod (fără a putea înainta); a se înnămoli; a se înfunda. 2) fig. A nu putea ieși dintr-o dificultate; a se încurca (rău); a se împotmoli. /în + glod

glodì v. a strânge (încât să doară): te glodește când șezi pe ele (scăunașe) ISP.

înglodà v. 1. a intra în glod; 2. fig. a înfundă: a se îngloda în datorii.

glodésc, V. înghĭoldesc.

înghĭoldésc v. tr. (d. ghĭontesc și îmboldesc). Ghĭontesc, împing (ca să-mĭ fac loc). Strîng, apes: cizma, carabina (din spate) mă înghĭoldește. Fig. Îmboldesc, îndemn, stimulez. – Și ghĭoldesc, îngoldesc, glodesc, înglodesc și înglotesc.

înglodésc, V. înghĭoldesc.

înglodéz v. tr. (d. glog). Est. Afund în glod: am înglodat caru. V. refl. Mă afund, intru în glod: m’am înglodat pe acest drum răŭ. Fig. A te îngloda în datoriĭ, a intra în marĭ datoriĭ.

GLODI vb. a bate, a freca, a roade. (Mă ~ pantofii.)

ÎNGLODA vb. a se împotmoli, a se înnămoli, a se nămoli, a se noroi, (rar) a se înnoroi, (pop.) a se potmoli, (reg.) a se întina. (Căruța s-a ~ în drum.)

înglodá, înglod, vb. refl. – 1. A se înfunda în noroi; a se împotmoli. 2. (fig.) A face datorii. – Din în- + glod „noroi” (Scriban, DEX, MDA).