înfrunzire

ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză.

ÎNFRUNZÍRE, înfrunziri, s. f. Acțiunea de a înfrunzi și rezultatul ei. – V. înfrunzi.

ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză.

ÎNFRUNZÍRE, înfrunziri, s. f. Acțiunea de a înfrunzi și rezultatul ei. – V. înfrunzi.

ÎNFRUNZÍ, înfrunzesc, vb. IV. Intranz. (Despre plante, mai ales despre copaci) A da frunze, a se acoperi cu frunze. V. înverzi. Pădurea mai luptă și vara ea tot va-nfrunzi. PORUMBACU, A. 8. De-ar da dumnezeu să dea, Să vie primăvara, Să-nfrunzească pădurea. ANT. LIT. POP. I 438.

înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă

înfrunzíre s. f., g.-d. art. înfrunzírii; pl. înfrunzíri

înfrunzí vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înfrunzeáscă

înfrunzíre s. f., g.-d. art. înfrunzírii; pl. înfrunzíri

ÎNFRUNZÍ vb. a înverzi. (Copacii au ~.)

ÎNFRUNZÍRE s. înverzire. (~ copacilor.)

A înfrunzi ≠ a (se) desfrunzi

A ÎNFRUNZÍ pers. 3 ~éște intranz. (mai ales despre arbori și arbuști) A se acoperi cu frunze; a face frunze. /<lat. infrondire

înfrunzì v. a se acoperi cu frunze, a înverzi. [Lat. FRONDESCERE].

înfrunzésc v. intr. (d. frunză, ca lat. frondéscere, d. frons, frondis; it. frondire). Scot frunze: bradu, codru a înfrunzit.

ÎNFRUNZI vb. a înverzi. (Copacii au ~.)

ÎNFRUNZIRE s. înverzire. (~ copacilor.)