înfrica

ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

ÎNFRICÁ, înfríc, vb. I. Refl. (Transilv.; folosit mai ales la timpurile trecute) A-i fi cuiva frică, a se teme, a se înfricoșa. Și erau întărite curțile Zmeului... tot cu stînci de bolovani, dar el nu se înfrica de loc. RETEGANUL, P. V 24.

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

înfricá vb., ind. prez. 3 sg. înfrícă

ÎNFRICÁ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoșa, îngrozi, înspăimânta, tremura, zgudui.

înfríc, a -á v. tr. Vechĭ. Rar azĭ. Înfricoșez.

înfricoșéz v. tr. (d. frică, fricos). Umplu de frică, îngrozesc, înspăĭmînt, intimidéz. Vechĭ înfric, a -á.

înfrica vb. v. CUTREMURA. ÎNCRÎNCENA. ÎNFIORA. ÎNFRICOȘA. ÎNGROZI. ÎNSPĂIMÎNTA. TREMURA. ZGUDUI.