îndușmăni

ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Rar) A intra în dușmănie, a nutri sentimente dușmănoase, a se dușmăni.

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

îndușmăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndușmănésc, imperf. 3 sg. îndușmăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndușmăneáscă

ÎNDUȘMĂNÍ vb. v. dușmăni, urî, vrăjmăși.

îndușmănì v. a (se) face dușman.

îndușmănésc v. tr. Fac dușman, învrăjbesc.

îndușmăni vb. v. DUȘMĂNI. URÎ. VRĂJMĂȘI.