îndemânatic

ÎNDEMĂNÁTEC, -Ă adj. v. îndemânatic.

ÎNDEMÂNÁTEC, -Ă adj. v. îndemânatic.

ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic.

ÎNDEMĂNÁTEC, -Ă adj. v. îndemânatic.

ÎNDEMÂNÁTEC, -Ă adj. v. îndemânatic.

ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic.

ÎNDEMĂNÁTEC, -Ă adj. v. îndemînatic.

ÎNDEMÎNÁTEC, -Ă adj. v. îndemînatic.

ÎNDEMÎNÁTIC, -Ă, îndemînatici, -e, adj. 1. Priceput la orice lucru; iscusit, dibaci, destoinic, abil. Mîinile-i... pare că pierduse îndemînatica lor agerime. ODOBESCU, S. I 130. (Și în forma îndemînatec) Cu o mînă ce se silea să pară indemînatecă, cerca să vîneze, cu o baghetă fină de abanos, fluturii din aer. HOGAȘ, M. N. 47. Iute și îndemînatecă umbla de colo-colo și punea toate la cale. VLAHUȚĂ, O. A. 491. ♦ (Adverbial) Cu îndemînare. Discuția trecea într-un domeniu ferm, în care se descurca îndemînatic. VORNIC, P. 164. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. (Atestat în forma îndemănatec) Căruța lui... era o căruță bună, încăpătoare și îndemănatecă. CREANGĂ, P. 106. 3. (Învechit) Potrivit, favorabil, prielnic, corespunzător. (Atestat în forma îndămănatic) Au început... a încunjura muntele, ca doar va găsi loc îndămănatic de lăcuință. DRĂGHICI, R. 48. – Variante: îndemănatec, -ă, îndămănátic, -ă, îndemînátec, -ă adj.

îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice

îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. sg. îndemânátică, pl. îndemânátice

ÎNDEMÂNÁTIC adj. 1. abil, deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Un meseriaș ~.) 2. iscusit, priceput, (înv.) practicos, practisit. (Un doctor ~.) 3. v. inteligent.

ÎNDEMÂNÁTIC adj. v. avantajos, comod, confortabil, favorabil, prielnic, propice.

Îndemânatic ≠ inabil, incomod

ÎNDEMÂNÁTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care are îndemânare; dibaci; iscusit; abil. Meseriaș ~. 2) Care poate fi folosit cu ușurință; comod. Instrument ~. /v. a îndemâna + suf. ~atic

îndemânatec a. 1. dibaciu; 2. comod: o căruță ’ncăpătoare și îndemânatecă CR.; 3. fig. oportun: vreme îndemânatecă.

îndemănátic și -înátic, -ă adj. Abil, care are mare îndemănare în mînuirea lucrurilor: om îndemănatic. Comod, practic, potrivit: instrumente îndemănatice. Fig. Oportun, favorabil: timp îndemănatic.

îndemînatic adj. v. AVANTAJOS. COMOD. CONFORTABIL. FAVORABIL. PRIELNIC. PROPICE.

ÎNDEMÎNATIC adj. 1. abil, deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Un meseriaș ~.) 2. iscusit, priceput, (înv.) practicos, practisit. (Un doctor ~.) 3. ager, deștept, dibaci, inteligent, iscusit, isteț, priceput, (pop.) mintos, (înv. și reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. și Bucov.) hîtru, (Transilv.) ocoș, ștram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghețat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.)