încărunțit

ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.

ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.

ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A deveni cărunt, a începe sa albească; (despre persoane) a începe să albească la păr, p. ext. a îmbâtrîni. Începe a se săpa o cută pe față, prinde a încărunți părul, tremură o mînă. SADOVEANU, E. 143. ◊ (Poetic) Ceriul încărunți de nouri, vîntul începu a geme. EMINESCU, N. 10. ◊ Tranz. Grijile l-au încărunțit înainte de vreme. – Variante: (învechit) căruntá, căruntez (NEGRUZZI, S. III 271), vb. I, cărunțí (SAHIA, N. 59, ALECSANDRI, T. 1484, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 323) vb. IV.

ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt, care a început să albească; (despre persoane) cu părul cărunt, p. ext. în virstă, bătrîn. Se uită încruntat la soldatul încărunțit din fața sa. VORNIC, P. 121. Lenca răspundea sfioasă, cum se cuvine să vorbească cu o femeie încărunțită. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 145. – Variantă: cărunțít, -ă (ISPIRESCU, L. 353, ODOBESCU, S. II 152) adj.

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

încărunțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. încărunțeáscă

ÎNCĂRUNȚÍ vb. 1. (pop.) a suri, (înv.) a însuri. (I-a ~ părul.) 2. a albi, a cărunți. (Ce tare ai ~!)

ÎNCĂRUNȚÍT adj. v. cărunt.

A ÎNCĂRUNȚÍ ~ésc 1. intranz. A deveni cărunt; a însuri. ~it înainte de vreme. 2. tranz. (ființe) A face să devină cărunt; a însuri. /în + cărunt

cărunțésc și încărunțésc v. intr. Devin cărunt. V. tr. Fac cărunt: m’aŭ încărunțit suferințele.

încărunțésc, V. cărunțesc.

ÎNCĂRUNȚI vb. 1. (pop.) a suri, (înv.) a însuri. (I-a ~ părul.) 2. a albi, a cărunți. (Ce tare ai ~!)

ÎNCĂRUNȚIT adj. (pop.) surit. (Cu părul ~.)