încrimina

INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

ÎNCRIMINÁ vb. I v. incrimina.

INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A acuza o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

ÎNCRIMINÁ vb. I v. incrimina.

INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva, a învinovăți. – Prez. ind. și: (învechit) incrímin.

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză

incriminá vb., ind. prez. 1 sg. incriminéz, 3 sg. și pl. incrimineáză

INCRIMINÁ vb. v. acuza, inculpa, învinovăți, învinui.

A incrimina ≠ a dezvinovăți

A se incrimina ≠ a se justifica

INCRIMINÁ vb. I. tr. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva. [P.i. -nez și -min. / < fr. incriminer, it. incriminare].

INCRIMINÁ vb. tr. a imputa cuiva acte criminale, abuzuri etc.; a învinui. (< fr. incriminer, lat. incriminare)

A INCRIMINÁ ~éz tranz. (persoane) A acuza de săvârșirea unei crime. [Sil. in-cri-] /<fr. incriminer

incriminà v. a acuza de o crimă.

*incriminéz v. tr. (fr. incriminer, după lat. criminor, -ári, d. crimen, criminis, crimă. V. recriminez). Acuz de o crimă saŭ și de un lucru maĭ mic. Incriminez un demers, o acțiune, consider ca mare vină.

incrimina vb. v. ACUZA. INCULPA. ÎNVINOVĂȚI. ÎNVINUI.