încrețitură

ÎNCREȚITÚRĂ, încrețituri, s. f. Partea încrețită a unui obiect; cută, creț. ♦ Cută pe piele; zbârcitură, rid. – Încreți + suf. -tură.

ÎNCREȚITÚRĂ, încrețituri, s. f. Partea încrețită a unui obiect; cută, creț. ♦ Cută pe piele; zbârcitură, rid. – Încreți + suf. -tură.

ÎNCREȚITÚRĂ, încrețituri, s. f. Parte încrețită a unui obiect, locul unde un obiect prezintă cute; creț, cută. Începu a curge de prin încrețiturile hainei sale, mărgăritare. ISPIRESCU, L. 40. Floarea... veghea printre frunzele ei, ca o stea roșie prin încrețiturile unui nor. EMINESCU, N. 18. Încrețitură la mînecile cămeșii. ȘEZ. II 41. ♦ Cută pe pielea obrazului, zbîrcitură. Lîngă coada ochiului avea încrețituri mărunte. DUMITRIU, N. 146. Avea o față cu ciudate încrețituri, o față scrisă parcă. SADOVEANU, O. VII 230. Pe larga-i frunte Încep să se arate încrețituri mărunte. MACEDONSKI, O. I 259.

încrețitúră s. f., g.-d. art. încrețitúrii; pl. încrețitúri

încrețitúră s. f., g.-d. art. încrețitúrii; pl. încrețitúri

ÎNCREȚITÚRĂ s. 1. v. cută. 2. v. rid. 3. (ANAT.) cută, pliu, (înv.) sin. (La gușa unor animale se formează ~i.) 4. v. boțitură.

ÎNCREȚITÚRĂ ~i f. 1) Loc unde un obiect este încrețit. 2) Zbârcitură a pielii; cută; dungă; rid. A avea ~i pe față. /a încreți + suf. ~tură

încrețitură f. lucru încrețit, cută: încrețiturile hainelor ISP.

încrețitúră f., pl. ĭ. Rezultatu încrețiriĭ, parte încrețită, cută: încrețiturile frunțiĭ, haĭneĭ.

ÎNCREȚITURĂ s. 1. (GEOL.) cută. (~ a scoarței terestre.) 2. creț, cută, dungă, rid, zbîrcitură, (pop.) zbîrceală, zbîrci, (prin Transilv.) ranț, (fig.) brazdă. (Față plină de ~.) 3. (ANAT.) cută, pliu, (înv.) sin. (La gușa unor animale se formează ~i.) 4. boțitură, creț, cută, îndoitură. (~ a pantalonilor necălcați.)