încrezător

ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător.

ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător.

ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. (Despre oameni) Care are încredere, care se încrede lesne. (Adverbial) Zîmbea încrezător în sine. VORNIC, P. 132.

încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre

încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre

ÎNCREZĂTÓR adj. (franțuzism) confient. (Om ~.)

ÎNCREZĂTÓR¹ adv. Cu încredere. /în + crezător

ÎNCREZĂTÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre persoane) Care se încrede în orișicine; capabil de a crede cu ușurință orice; credul; naiv. 2) Care vădește încredere. Privire ~oare. /în + crezător

încrezător a. dispus de a se încrede.

încrezătór, -oáre adj. Care se încrede, care se sprijină pe fidelitatea altuĭa.

ÎNCREZĂTOR adj. (franțuzism) confient. (Om ~.)