închipuire

ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui.

ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui.

ÎNCHIPUÍ, inchipuiesc și închípui, vb. IV. 1. Refl. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre un lucru, înainte de a-l vedea sau despre un fapt înainte de a avea loc; a-și imagina, a crede. Închipuiește-ți răniții, luptînd cu valurile toată noaptea. CAMIL PETRESCU, U. N. 328. Greu și-ar fi închipuit cineva o așa apropiere de sentimente între acești doi oameni. VLAHUȚĂ, O. A. 263. Închipuiește-ți, Iliescule... asară, cînd m-am dus acasă, ce să văd? NEGRUZZI, S. I 30. ◊ (Urmat de o completivă directă) Nevasta administratorului zise: Își închipuie că i-am dat ieri mai puțin. DUMITRIU, N. 261. Dacă își închipuie că își bat joc de mine, se înșală. CAMIL PETRESCU, U. N. 216. Vă puteți închipui ce vra să zică a te scălda in Bistrița. CREANGĂ, A. 28. ♦ A-și face o părere (exactă sau greșită) despre înfățișarea sau caracterul unei persoane (necunoscută sau necunoscută bine). Mi-l închipuiam mai serios. ▭ Lui Zalmoxis [Dacii] nu-i făceau chip cioplit, ci și-l închipuiau sub forma cerului senin. IST. R.P.R. 34. 2. Refl. A se vedea pe sine însuși într-o situație sau o împrejurare (care n-a avut loc). Vorbind și răspunzîndu-și singur, inchipuindu-se pe el în luptă cu ceilalți. DELAVRANCEA, la TDRG. 3. Tranz. A imagina, a proiecta, a alcătui. V. inventa, scorni. Unde e-ndrăznețul care-o lume închipuise Și trăia închis într-însa? MACEDONSKI, O. I 276. Ce-ați zice, dac-aș închipui eu un plan care să realizeze dorința d-voastre? ALECSANDRI; T. I 294. Socotința mea este să închipuim niște întrebări atît de grele, încît să nu le poată tălmăci. NEGRUZZI, S. I 12. 4. Tranz. A reprezenta, a simboliza; a forma. Deasupra porții, crengi de verdeață închipuiau un arc. PAS, Z. I 121. O masă, la un capăt al sălii ceva mai înălțat, închipuia tribuna. CĂLINESCU, I. C. 97. Baia era pardosită cu tot felul de marmură lustruită și adusă din meșteșug așa, încît închipuia fel de fel de flori, de paseri. ISPIRESCU, L. 38. 5. Tranz. A face, a întocmi; a înjgheba; p. ext. a face rost (de ceva), a procura. Rugai pe prietinul meu... să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele. HOGAȘ, M. N. 7. Tu ai boi, de ce nu-ți închipuiești ș-un car? CREANGĂ, O. A. 147. Fieșcare muncitor își are locul închipuit întocmai ca o grădină. GOLESCU, Î. 118. ◊ Intranz. Femeie hăi! ia vezi de-nchipuie mai iute de cea masă, că uite, ne-o căzut la gazdă musafiri flămînzi. HOGAȘ, M. N. 228. 6. Refl. (Construit cu un nume predicativ sau cu o complinire introdusă prin «ca») A lua chip de..., a se preface, a se transforma, a se deghiza în... Băieții... se închipuiesc cîni, sar la babă și o trîntesc jos. ȘEZ. II 61. Împărăteasa își încleștă dinții într-un măr... Pe dată îi sări inima din loc... iar ea se închipui o măgăriță. ib. IX 121. – Variantă: chipuí vb. IV.

ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a închipui; imaginație, fantezie. Vede în închipuire, ca o ademenire, orașul cu larmă, străzile scăldate de lumină, furnicarul de lume. C. PETRESCU, S. 52. Hotărît, închipuirea nu mă înșelase. CARAGIALE, O. III 232. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea. EMINESCU, O. IV 110. ◊ Fig. Închipuirea își strînge-a sa aripă. ALECSANDRI, P. A. 111. 2. Produsul imaginației, lucru imaginat, plăsmuire, ficțiune; iluzie, halucinație Scutură fruntea să alunge închipuirea. C. PETRESCU, A. 283. Încet-încet începu să se stingă închipuirea lui Abu-Hasan că fusese îmbrăcat în caftan de calif, că avusese netăgăduită putere de calif. CARAGIALE, P. 147. Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii. CREANGĂ, P. 105. O lume întreagă de închipuiri. EMINESCU, N. 42. ♦ Idee, gînd, părere, opinie, presupunere (de obicei subiectivă, lipsită de temei). «A primit un mandat», aflară vecinii, făcîndu-și tot felul de închipuiri. PAS, Z. I 202. Aducîndu-și aminte cît l-au amărît închipuirile, zîmbi în sine-și. REBREANU, R. I 52. Uneori n-o vedea cîte două zile. Atunci era trist, îngrijat, își făcea fel de fel de închipuiri. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. ♦ (Rar) Chip, imagine. Zile, nopți, petrec cu gîndul la dulcea închipuire. CONACHI, P. 82. ◊ O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... Un om i-a cîrpit coperișul și i-a făcut o vatră cu o închipuire de horn. REBREANU, R. I 150. În grajduri rage a pustiu o închipuire de vacă stearpă și veșnic flămîndă. id. I. 11. ♦ (Învechit) Reprezentare prin zugrăvire, desenare etc.; plan. Căpitanul... luînd harta ce avea de închipuirea mării, au făcut socoteală că nu făcuse cale de 100 mile. DRĂGHICI, R. 19.

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

închipuíre s. f., g.-d. art. închipuírii; (plăsmuiri) pl. închipuíri

închipuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 sg. și pl. închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; ger. închipuínd

închipuíre s. f., g.-d. art. închipuírii; (plăsmuiri) pl. închipuíri

ÎNCHIPUÍ vb. 1. v. imagina. 2. v. aștepta. 3. v. părea. 4. v. concepe. 5. v. bănui. 6. v. considera. 7. v. înfățișa. 8. v. înfățișa. 9. v. înjgheba.

ÎNCHIPUÍ vb. v. aduce, afla, apropia, asemăna, asemui, concepe, crea, descoperi, elabora, face, găsi, gândi, imagina, imita, incarna, inventa, întruchipa, întrupa, metamorfoza, mima, modifica, născoci, plănui, plăsmui, preface, preschimba, proiecta, realiza, reproduce, schimba, scorni, semăna, transforma.

ÎNCHIPUÍRE s. 1. v. imaginație. 2. fantezie, gând, imaginație. (Îl poartă ~ cu mii de ani în urmă.) 3. v. fantezie. 4. fantasmagorie, nălucire, vedenie. (O ~ a minții sale.) 5. v. utopie. 6. v. iluzie.

ÎNCHIPUÍRE s. v. chip, imagine.

Închipuire ≠ realitate

A ÎNCHIPUÍ închípui tranz. 1) A face în grabă din materiale aflate la îndemână; a înjgheba; a înfiripa; a sclipui; a improviza. ~ o colibă. 2) A aminti prin forma sa, înlocuind. Masa din colț închipuia tribuna. 3) (construit cu un pronume în dativ) A-și reprezenta în gând; a-și înfățișa; a-și imagina. A-și ~ viitoarea călătorie. /în + chip + suf. ~ui

ÎNCHIPUÍRE ~i f. 1) v. A ÎNCHIPUI. 2) Proprietate a omului de a-și închipui ceva; imaginație. 3) Produs al imaginației; lucru închipuit. O ~ a minții sale. /v. a închipui

închipuì v. 1. a face un chip, a reprezenta: marmura închipuia fel de fel de flori ISP.; 2. a-și pune în minte, a-și imagina: închipuiește-ți; 3. Mold. a face toate chipurile, a înjgheba: tu ai boi, de ce nu-ți închipuiești și un car? CR.

închipuire f. 1. acțiunea de a închipui și lucrul închipuit; 2. facultatea de a închipui: imaginațiune; 3. alegorie: Arghir și Elena.... o închipuire sub care se înțelege luarea țării Ardealului prin Traian (BARAC).

închípuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (d. chip). Vechĭ. Formez, daŭ formă: Dumnezeŭ închipui omul. Compar, asemăn: pe ceĭ bunĭ îĭ închipuim pămîntuluĭ celuĭ roditor. V. intr. Semăn, mă compar: somnul închipuĭește morțiĭ. Azĭ. V. tr. Imaginez, concep: a închipui un tabloŭ, o mașină. Figurez, reprezent: îmĭ închipui ce-a fost în acel naufragiŭ, îmĭ închipuĭ că-s fericit. Bănuĭesc, presupun: îmĭ închipuĭ ce a spus! Închipez, înjghebez, procur: Tu aĭ boĭ: de ce nu-țĭ închipuĭeștĭ și un car? (Cr.). Exclamativ: Închipuĭește-țĭ (adică: ce nenorocire! ce comedie!).

închipuíre f. Imaginațiune, concepțiune. Figurare. Presupunere. Procurare, realizare.

închipui vb. v. ADUCE. AFLA. APROPIA. ASEMĂNA. ASEMUI. CONCEPE. CREA. DESCOPERI. ELABORA. FACE. GĂSI. GÎNDI. IMAGINA. IMITA. INCARNA. INVENTA. ÎNTRUCHIPA. ÎNTRUPA. METAMORFOZA. MIMA. MODIFICA. NĂSCOCI. PLĂNUI. PLĂSMUI. PREFACE. PRESCHIMBA. PROIECTA. REALIZA. REPRODUCE. SCHIMBA. SCORNI. SEMĂNA. TRANSFORMA.

ÎNCHIPUI vb. 1. a-și imagina, a-și înfățișa, a-și reprezenta, a vedea, (înv.) a-și figura. (Cum ți-o ~ tu pe ea?) 2. a (se) aștepta, a crede, a-și imagina. (Ce ți-ai ~ să vezi?) 3. a crede, a-și imagina, a i se năzări, a i se părea, (înv. și pop.) a i se năluci. (Tu ți-ai ~ numai că l-ai văzut!) 4. a concepe, a gîndi, a-și imagina, a vedea. (Cum îți ~ tu realizarea acestui lucru?) 5. a bănui, a crede, a ghici, a gîndi, a-și imagina, a întrezări, a presupune, a prevedea, a socoti, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (înv. și reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine și-ar fi putut ~ că se va întîmpla astfel?) 6. a se considera, a se crede, a se socoti, a se vedea, (pop.) a se ține. (Se ~ inteligent.) 7. a imagina, a înfățișa, a reprezenta, (înv.) a arăduce. (Decorul ~ o pădure.) 8. a înfățișa, a reprezenta, a semnifica, a simboliza. (Aceste romburi ~...) 9. a încropi, a înfiripa, a înjgheba, (reg.) a închelbăra, a închipa, a înciocăla. (A ~ în grabă ceva.)

închipuire s. v. CHIP. IMAGINE.

ÎNCHIPUIRE s. 1. fantezie, imaginație, invenție. (Are o ~ bogată.) 2. fantezie, gînd, imaginație. (Îl poartă ~ cu mii de ani în urmă.) 3. fantezie, ficțiune, imaginație, invenție, născocire, plăsmuire, scorneală, scornire. (Produs al ~.) 4. fantasmagorie, nălucire, vedenie. (O ~ a minții sale.) 5. fantezie, himeră, iluzie, utopie, (livr.) irealitate. (Proiectul lui este o ~.) 6. iluzie, nălucire, părere, (rar) năluceală, (fig.) miraj. (N-a fost decît o ~.)

închipuí, închipuiesc, vb. tranz. – (pop.) A transforma, a face, a întocmi: „Vin meșteri și mă cioplesc, / Icoane mă-nchipuiesc” (Bilțiu, 1996: 224). – Din în- + chip „față, înfățișare” + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).

închipuí, închipuiesc, vb. tranz. – A transforma, a face, a întocmi; a reprezenta printr-o icoană: „Vin meșteri și mă cioplesc, / Icoane mă-nchipuiesc” (Bilțiu 1996: 224). – Din în- + chip „față, înfățișare” + -ui.