închiondorat

ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. A se uita la cineva chiondorîș, încruntat, posomorît, supărat. – Variante: închioldurá (PAS, L. I 43) vb. I, închiondorî́ vb. IV.

ÎNCHIONDORÁT, -Ă, închiondorați, -te, adj. Care privește chiondorîș, încruntat, posomorît, supărat; îmbufnat. – Variantă: închioldurát, -ă (PAS, Z. I 53). adj.

ÎNCHIONDORÁT, -Ă, închiondorați, -te, adj. (Reg.) Care privește chiondorâș, încruntat, posomorât; îmbufnat. – V. închiondora.

închiondorá vb., ind. prez. 1 sg. închiondoréz, 3 sg. și pl. închiondoreáză

ÎNCHIONDORÁ vb. (reg.) a se închiorchioșa. (Ce te ~ astfel la el?)

ÎNCHIONDORÁT adj. (reg.) închiorchioșat. (Privire ~.)

închĭondoréz (mă) v. refl. Munt. Mă uĭt chĭondorîș (chĭorîș), mă împoncișez. – Și -răsc, a se -rî́. În Olt. mă încondorez.

*ÎNCHIONDORA vb. (reg.) a se închiorchioșa. (Ce te ~ astfel la el?)

*ÎNCHIONDORAT adj. (reg.) închiorchioșat. (Privire ~.)