încadrare

ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

ÎNCADRÁRE, încadrări, s. f. Acțiunea de a (se) încadra. – V. încadra.

ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

ÎNCADRÁRE, încadrări, s. f. Acțiunea de a (se) încadra. – V. încadra.

ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. Tranz. 1. A primi pe cineva cu toate drepturile și obligațiile în cadrul unei instituții sau întreprinderi. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, în muncă, într-o acțiune etc. În etapa finală a războiului, în lupta armată împotriva fascismului s-au încadrat și armatele romînă și bulgară. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2903. Deși nu se afla încadrat în mișcarea revoluționară, Turgheniev era urmărit și supravegheat în ceea ce publica. SADOVEANU, E. 235. 2. A introduce ceva sau pe cineva într-un mediu, făcîndu-l să se potrivească, să se armonizeze cu el. Nefiind suficient încadrat în conflictul romanului, nu are un rol determinant în acțiune. V. ROM. aprilie 1953, 299. ♦ Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. Mausoleul se încadrează perfect, prin liniile și culoarea lui, în arhitectura și jocul de culori al Pieții Roșii. STANCU, U.R.S.S. 37. 3. (Cu privire la un tablou, o oglindă etc.) A pune în cadru, în ramă, a înrăma. (Fig.) Părul... se împărțea în cărare la mijloc, ca să încadreze o figură în oval perfect. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 40. Păru-i ca aurul fața-ncadrează. EMINESCU, O. IV 32. 4. Fig. (Cu privire la delicte, infracțiuni, crime, p. ext. la delincvenți etc.) A cuprinde într-un text de lege. Martorul, uimit de această diversiune, devenise deodată inutil cauzei care nu-l mai încadra. ARGHEZI, P. T. 95. 5. A înconjura, a împresura. De la observator vin știri că dușmanul și-a adus întărituri... Uite, v-a încadrat. PAS, Z. III 204.

ÎNCADRÁRE, încadrări, s. f. Acțiunea de a (se) încadra. 1. Primire, numire în cadrele unei organizații, ale unei instituții etc. Comisia de încadrare a personalului. ♦ (Concretizat) Act, decizie prin care cineva este numit într-o funcție. ♦ Integrare într-un colectiv, într-o organizație. 2. Introducerea unui lucru într-un mediu făcîndu-l să se potrivească, să se armonizeze cu el. 3. Înrămare. 4. Fig. Cuprindere a unui delict, a unei crime etc., p. ext. a unui delincvent etc. într-un articol de lege. Încadrarea făptuitorilor în dispozițiile legii. 5. Înconjurare, împresurare.

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

încadráre (-ca-dra-) s. f., g.-d. art. încadrắrii; pl. încadrắri

încadrá vb. (sil. -dra), ind. prez. 1 sg. încadréz, 3 sg. și pl. încadreáză

încadráre s. f. (sil. -dra-), g.-d. art. încadrării; pl. încadrări

ÎNCADRÁ vb. 1. v. înrăma. 2. v. mărgini. 3. a chenărui, a împrejmui, a înconjura, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.) 4. v. angaja. 5. a se angaja, a se băga, a intra, a se tocmi, a se vârî, (pop.) a se învoi, a merge, a se năimi, a se prinde, a veni, (prin Mold. și Bucov.) a se apuca. (S-a ~ tractorist.)

ÎNCADRÁRE s. 1. v. înrămare. 2. v. angajare. 3. v. angajare.

ÎNCADRÁ vb. I. tr. 1. A pune, a așeza într-un cadru; a împresura. ♦ (Fig.) A cuprinde într-un text de lege o infracțiune etc. 2. A numi, a primi pe cineva într-o funcție, într-o asociație etc. cu toate drepturile și obligațiile care îi revin de aici; (spec.) a prevedea o unitate militară cu cadrele de ofițeri și subofițeri necesare. ♦ refl. A se integra, a urma linia unei mișcări, a unui ritm de muncă etc. [< fr. encadrer].

ÎNCADRÁRE s.f. Acțiunea de a (se) încadra și rezultatul ei; punere, așezare într-un anumit cadru, într-o anumită dispoziție etc. [< încadra].

ÎNCADRÁ vb. I. tr. 1. a pune, a așeza într-un cadru, într-o ramă. ◊ a înconjura; a împresura. ◊ a regla tirul de artilerie aducând loviturile din ce în ce mai aproape de obiectiv. ◊ (fig.) a cuprinde într-un text de lege o infracțiune etc.; a insera. 2. a numi, a primi pe cineva într-o funcție, într-o asociație etc. cu toate drepturile și obligațiile care îi revin; a integra; (spec.) a prevedea o unitate militară cu cadrele de ofițeri și subofițeri necesare; a înrola. II. refl. a se integra, a urma linia unei mișcări a unui ritm de muncă etc. (< fr. /s’/encadrer)

ÎNCADRÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) încadra. 2. (telec.) precizare a unor momente determinate în evoluția unui fenomen periodic. 3. așezarea și potrivirea pe un material textil, pe o hârtie etc. a unor tipare, în scopul decupării. (< încadra)

A ÎNCADRÁ ~éz tranz. 1) A face să se încadreze. 2) (persoane) A angaja în baza unei legislații; a primi. 3) (tablouri, oglinzi, fotografii) A pune într-un cadru; a înconjura cu o ramă; a înrăma. [Sil. -cad-ra] /<fr. encadrer

A SE ÎNCADRÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) A fi în armonie (cu un mediu oarecare); a se îmbina în mod armonios; a se armoniza. 2) A începe să-și dea concursul; a consimți să ia parte. ~ în întrecere. 3) A intra (într-un colectiv) ca parte componentă; a se integra. /<fr. encadrer

încadrà v. 1. a pune o cadră sau pervaz: a încadra o pictură; 2. fig. a înconjura; 3. a însera, a introduce: a încadra o anecdotă.

*în- și incadréz v. tr. (fr. encadrer, d. cadre, cadru). Pun în cadru un tabloŭ, înramez. Desemnez în prejur ceva ca un cadru. Fig. Amplific, înzorzonez: a incadra o anecdotă. Pun ofițerĭ uneĭ trupe: a incadra un regiment noŭ. Înconjor cu loviturĭ de tun repetate: o baterie încadrase o companie, pe care apoĭ o nimici.

ÎNCADRA vb. 1. a înrăma. (A ~ un tablou.) 2. a mărgini. (Copacii ~ șoseaua.) 3. a chenărui, a împrejmui, a înconjura, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.) 4. a angaja, a băga, a lua, a numi, a primi, (înv. și pop.) a năimi. (L-a ~ într-un serviciu.) 5. a se angaja, a se băga, a intra, a se tocmi, a se vîrî, (pop.) a se învoi, a merge, a se năimi, a se prinde, a veni, (prin Mold. și Bucov.) a se apuca. (S-a ~ tractorist.)

ÎNCADRARE s. 1. înrămare. (~ unui tablou.) 2. angajare, numire, primire. (~ cuiva în serviciu.) 3. angajare, intrare. (~ lui în uzină.)

ÎNCADRÁRE (< încadra) s. f. 1. Acțiunea de a (se) încadra. 2. (TELEC.) Precizarea unor momente determinate în evoluția unui fenomen. 3. (TEHN.) Operație de așezare și de potrivire pe un material textil, pe o hârtie etc., după o anumită ordine sau regulă, a unor tipare, în scopul obținerii și decupării părților componente ale obiectului care urmează să fie confecționat. 4. (Dr.) Î. juridică = stabilirea concordanței depline între fapta concretă săvârșită de învinuit sau inculpat și norma specială penală care incriminează acea faptă; ea este o garanție a respectării drepturilor și intereselor legitime ale persoanei.