înamorat

ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș ’enamourer).

ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.

ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. (Livr.) A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. sénamourer).

ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. (Livr.) 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.

ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. (Învechit și livresc) A se îndrăgosti, a se amoreza. El se-namorase de-o stea zîmbitoare. ALECSANDRI, P. II 132.

ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. (Învechit și livresc) 1. Îndrăgostit, amorezat. Te duci și ani de suferință N-or să te vază ochi-mi triști, Înamorați de-a ta ființă, De cum zîmbești, de cum te miști. EMINESCU, O. I 211. Lumea-namorată și de doruri plină O slăvea în taină. ALECSANDRI, P. II 26. ◊ (Substantivat) Și de la început înamoratul se arată mîndru și mărinimos. GHEREA, ST. CR. I 155. 2. De dragoste. Dulce șoaptă-namorată Prin văzduh încet zbura. ALECSANDRI, P. I 49.

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

înamorá vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. înamoréz, 3 sg. și pl. înamoreáză

ÎNAMORÁ vb. v. amoreza, îndrăgosti.

ÎNAMORÁT adj. v. amorezat, îndrăgostit.

ÎNAMORÁ vb. refl. a se îndrăgosti. (după fr. sénamourer)

A ÎNAMORÁ ~éz tranz. A face să se înamoreze. /în + amor

A SE ÎNAMORÁ mă ~éz intranz. A prinde dragoste (față de o persoană de sex opus); a se îndrăgosti; a se amoreza. ~ de cineva. /în + amor

ÎNAMORÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SE ÎNAMORA. 2) rar Care ține de dragoste; propriu dragostei. /v. a (se) înamora

înamorà v. a se amoreza.

*înamoréz (mă) v. refl. (it. innamorarsi, d. amore, amor). Mă îndrăgostesc, prind ĭubire de o ființă de alt sex. (E maĭ elegant de cît a se amoreza).

înamora vb. v. AMOREZA. ÎNDRĂGOSTI.

înamorat adj. v. AMOREZAT. ÎNDRĂGOSTIT.