împătimire

ÎMPĂTIMÁ vb. I v. împătimi.

ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă.

ÎMPĂTIMÍRE s. f. (Rar) Iubire, pasiune adâncă. – V. împătimi.

ÎMPĂTIMÁ vb. I v. împătimi.

ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă.

ÎMPĂTIMÍRE s. f. (Rar) Iubire, pasiune adâncă. – V. împătimi.

ÎMPĂTIMÁ vb. I v. împătimi.

ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. A face să sufere, a provoca dureri. (Atestat în forma împătima) Reforme care se ating de garanția politică nu împătimează pe popor cît l-ar împătima lucruri care se ating de societatea casnică. BOLINTINEANU, O. 258. Variantă: împătimá, împătimez, vb. I.

ÎMPĂTIMÍRE, împătimiri, s. f. (Rar) Pasiune, patimă. Cînd sărut cu-mpătimire ai tăi albi și netezi umeri. EMINESCU, O. I 82.

împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă

împătimíre (rar) s. f., g.-d. art. împătimírii

împătimí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împătimeáscă

împătimíre s. f., g.-d. art. împătimírii; pl. împătimíri

ÎMPĂTIMÍRE s. v. pasiune, patimă.

împătimire f. patima, pasiune ardentă: sărut cu împătimire ăa tai albi și netezi umeri EM.

*împătimíre f. (cuv. fabricat). Lit. Patimă, pasiune.

împătimire s. v. PASIUNE. PATIMĂ.