împăiejenare

ÎMPĂIEJENÁ vb. I v. împăienjeni.

ÎMPĂIENJENÍ, pers. 3 împăienjenește, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu pânze de păianjen, a (se) umple cu păienjeniș. 2. Refl. Fig. (Despre ochi sau vedere) A-și pierde claritatea, a vedea ca prin sită, ca prin ceață; a se încețoșa. ♦ Tranz. și refl. A (se) tulbura. [Pr.: -pă-ien-. – Var.: (reg.) împăiejená vb. I, împăienjiní, împăinjiní, împăinjení vb. IV] – În + păianjen.

ÎMPĂIENJINÍ vb. IV v. împăienjeni.

ÎMPĂINJENÍ vb. IV v. împăienjeni.

ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni.

ÎMPĂIEJENÁ vb. I v. împăienjeni.

ÎMPĂIENJENÍ, pers. 3 împăienjenește, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu pânze de păianjen, a (se) umple cu păienjeniș. 2. Refl. Fig. (Despre ochi sau vedere) A-și pierde claritatea, a vedea ca prin sită, ca prin ceață; a se încețoșa. ♦ Tranz. și refl. A (se) tulbura. [Pr.: -pă-ien-. – Var.: (reg.) împăiejená vb. I, împăienjiní, împăinjiní, împăinjení vb. IV] – În + păianjen.

ÎMPĂIENJINÍ vb. IV v. împăienjeni.

ÎMPĂINJENÍ vb. IV v. împăienjeni.

ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni.

ÎMPĂIEJENÁ vb. I v. împăienjeni.

ÎMPĂIENJENÍ, împăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi, vedere; și în forma împăinjeni) A nu mai vedea clar, a vedea ca prin sită, ca prin ceață. Ochii lui Cimpoieșu se împăienjeneau în niște nouri calzi. CAMILAR, N. I 224. Tîmpla îi stă greu sprijinită pe mînă și cotul i s-afundă în pernă. Ochii i se-mpăinjeniseră. VLAHUȚĂ, O. A. 139. ♦ A se tulbura, a se congestiona, a se injecta. – Variante: împăienjiní (CARAGIALE, O. I 289), împăiejení (ODOBESCU, S. II 431), împăinjení (VLAHUȚĂ, O. A. 139) vb. IV, împăiejená (TEODORESCU, P. P. 584) vb. I, painginí (ALECSANDRI, P. P. 74), painjení (EMINESCU, N. 42), păinjení (EMINESCU, O. I 98), păinjiní (BART, E. 253, BUJOR, S. 88), păinginí (HODOȘ, P. P. 133) vb. IV.

ÎMPĂIENJINÍ vb. IV v. împăienjeni.

ÎMPĂINJENÍ vb. IV v. împăienjeni.

împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă

împăienjení vb. (sil. -ien-), ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. împăienjeneáscă

ÎMPĂIENJENÍ vb. a (se) încețoșa, a (se) înnegura, a (se) păienjeni, a (se) tulbura, a (se) voala, (reg.) a (se) pupăza. (Privirea, vederea i se ~.)

A ÎMPĂIENJENÍ ~ésc tranz. A acoperi cu o pânză de păianjen; a umple cu păienjeniș. /în + paianjen

A SE ÎMPĂIENJENÍ pers. 3 se ~éște intranz. (despre ochi, vedere) A-și pierde din proprietatea de a percepe clar obiectele din realitatea înconjurătoare; a se împânzi. /în + păianjen

împăinjinì v. a se întuneca, a se acoperi cu o ceață (vorbind de ochi și fig. de minte). [Lit. a se acoperi cu o pânză de păiajin].

împăĭejenésc, împăĭenjenésc, V. painjinesc.

painjinésc v. tr. (d. paĭnjin). Acoper cu ceață, cu painjiniș (fig. despre ochiĭ celor bolnavĭ, somnoroșĭ orĭ bețĭ). – Și împainjinesc. În Munt. vest împăĭejenesc, în est împăĭenjenesc. În Cod. Vor. paijănesc (intr.): ochiĭ săĭ paijăniră. V. pupăzez.

ÎMPĂIENJENI vb. a (se) încețoșa, a (se) înnegura, a (se) păienjeni, a (se) tulbura, a (se) voala, (reg.) a (se) pupăza. (Privirea, vederea i se ~.)