împotrivi

ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă.

ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă.

ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. (Construit de obicei cu dativul) A se pune împotrivă, a se opune, a fi contra. Nu i se putea împotrivi nici o putere pe lume. DUMITRIU, N. 31. Cine poartă arme să se împotrivească... Cei slabi, bătrînii, femeile, copiii să se ridice la munte. SADOVEANU, O. I 529. Tată-tău s-a împotrivi și n-a vrea să te lase. CREANGĂ, P. 191. Știi tu că nu mă împotrivesc ție niciodată. EMINESCU, N. 18.

!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă

împotriví vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împotrivésc, imperf. 3 sg. împotriveá; conj. prez. 3 sg. și pl. împotriveáscă

ÎMPOTRIVÍ vb. 1. a se opune, (pop.) a se încontra, (înv. și reg.) a se potrivi, (înv.) a se împoncișa, a se încurmezișa, a se semeți. (S-a ~ acestor măsuri abuzive.) 2. v. rezista.

A SE ÎMPOTRIVÍ mă ~ésc intranz. 1) A opune rezistență. ~ dușmanului. 2) A fi împotrivă; a nu cădea de acord, ripostând; a se opune. Se ~ește oricărui abuz. /Din împotrivă

împotrivì v. a se pune împotrivă.

împotrivésc v. tr. (d. potrivă). Opun. V. refl. Mă opun, rezist. – Vechĭ mă protivesc: Dumnezeŭ trufașilor protivește-se (Ps. S. 173, 5).

ÎMPOTRIVI vb. 1. a se opune, (pop.) a se încontra, (înv. și reg.) a se potrivi, (înv.) a se împoncișa, a se încurmezișa, a se semeți. (S-a ~ acestor măsuri abuzive.) 2. a rezista, (înv.) a (se) nevoi. (S-a ~ pînă la ultimul om.)