împiedicător

ÎMPIEDECĂTÓR, -OÁRE adj. v. împiedicător.

ÎMPIEDICĂTÓR, -OÁRE, împiedicători, -oare, adj. (Rar) Care împiedică; fig. care încurcă. [Var.: (reg.) împiedecătór, -oáre adj.] – Împiedica + suf. -ător.

ÎMPIEDECĂTÓR, -OÁRE adj. v. împiedicător.

ÎMPIEDICĂTÓR, -OÁRE, împiedicători, -oare, adj. Care împiedică; fig. care încurcă. [Var.: (reg.) împiedecătór, -oáre adj.] – Împiedica + suf. -ător.

ÎMPIEDECĂTÓR, -OÁRE adj. v. împiedicător.

ÎMPIEDICĂTÓR, -OÁRE, împiedicători, -oare, adj. Care împiedică, care stă în cale. (Atestat în forma împiedecător) Avem a face cu o adevărată mișcare culturală, care ar fi avut un efect colosal... dacă n-ar fi fost mai multe pricini împiedecătoare. IBRĂILEANU, SP. CR. 7. – Variantă: împiedecătór, -oáre adj.

împiedicătór (rar) adj. m., pl. împiedicătóri; f. sg. și pl. împiedicătoáre

împiedicătór adj. m. (sil. -pie-), pl. împiedicătóri; f. sg. și pl. împiedicătoáre

ÎMPIEDICĂTÓRUL s. art. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

împiedicătorul s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.