îmbâcsire

ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.).

ÎMBÂCSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbâcsi. – V. îmbâcsi.

ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.).

ÎMBÎCSÍ, îmbîcsesc, vb. IV. Tranz. A umple (un spațiu) înghesuind lucrurile în el; a îndesa, a ticsi, a înțesa. Nămeții, și, printre ei, pîrtiile făcute cu lopata îmbîcseau și mai mult curtea caselor. ARDELEANU, D. 294.

îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă

*îmbâcsíre s. f., g.-d. art. îmbâcsírii

îmbâcsí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbâcseáscă

A ÎMBÂCSÍ ~ésc tranz. 1) A face să se îmbâcsească. 2) pop. (lucruri) A vârî cu forța într-un spațiu limitat; a ticsi; a îndesa; a înghesui. /în + rar a bâcși

A SE ÎMBÂCSÍ mă ~ésc intranz. A se umple de praf, de murdărie, de mirosuri neplăcute. /în + rar a bâcși

îmbîcsésc (orĭ -xésc) v. tr. (V. bucșesc). Umplu, năclăĭesc (haĭnele, păru): straĭele eraŭ stropite de glod și îmbîcsite de țărînă (Sadov. VR. 1928, 1, 52), ceru era îmbîcsit de fum. – Și îmbîcșesc (Mold.). V. împîslesc, ticsesc.

îmbâcsi, îmbâcsesc v. t. 1. a necăji, a supăra. 2. a plictisi.