îmbucătățit

ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți.

ÎMBUCĂTĂȚÍT, -Ă, îmbucătățiți, -te, adj. Care este divizat în bucăți; fracționat. – V. îmbucătăți.

ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți.

ÎMBUCĂTĂȚÍT, -Ă, îmbucătățiți, -te, adj. Care este divizat în bucăți; fracționat. – V. îmbucătăți.

ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți. A îmbucătăți carnea.

îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă

îmbucătățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbucătățeáscă

ÎMBUCĂTĂȚÍ vb. 1. (reg.) a bucățeli, a bucăți, a rupturi. (De ce-ai ~ în halul ăsta carnea?) 2. v. împărți.

A ÎMBUCĂTĂȚÍ ~ésc tranz. A tăia în bucăți; a face bucăți. /în + a bucătăți

îmbucă(tă)țì v. a tăia, a rupe în bucăți.

îmbucățésc saŭ îmbucătățésc v. tr. Prefac în bucățĭ. V. parlagiŭ.

ÎMBUCĂTĂȚI vb. 1. (reg.) a bucățeli, a bucăți, a rupturi. (De ce-ai ~ în halul ăsta carnea?) 2. a despărți, a divide, a diviza, a fracționa, a fragmenta, a împărți, a scinda, a secționa, a separa, a tăia. (~ bucata în trei.)