îmbolditor

ÎMBOLDITÓR, -OÁRE, îmbolditori, -oare, adj. (Rar) 1. Care îmboldește, îndeamnă, stimulează la acțiune. 2. Fig. (Despre vorbe) Care înțeapă; caustic, înțepător, usturător. – Îmboldi + suf. -tor.

ÎMBOLDITÓR, -OÁRE, îmbolditori, -oare, adj. (Rar) 1. Care îmboldește, îndeamnă, stimulează la acțiune. 2. Fig. (Despre vorbe) Care înțeapă; caustic, înțepător, usturător. – Îmboldi + suf. -tor.

ÎMBOLDITÓR, -OÁRE, îmbolditori, -oare, adj. (Rar) Care îmboldește, îndeamnă, stimulează la acțiune. Cu vorbe îmbolditoare Îl atinge unde-l doare. PANN, P. V. I 5.

îmbolditór (rar) adj. m., pl. îmbolditóri; f. sg. și pl. îmbolditoáre

îmbolditór adj. m., pl. îmbolditóri; f. sg. și pl. îmbolditoáre

ÎMBOLDITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care îmboldește; care îndeamnă (la o acțiune). 2) fig. (despre vorbe) Care conține aluzii răutăcioase; usturător; înțepător; mușcător; pișcător; corosiv. /a îmboldi + suf. ~tor

îmbolditor a. 1. care îmiboldește: viersul îmbolditor îi părea pe buză OD.; 2. fig. înțepător: vorbe îmbolditoare PANN.