îmbi

ÎMBI, -E num. col. (Înv.) Amândoi, ambii. – Lat. *ambi, ambae.

ÎMBI, -E num. col. (Înv.) Amândoi, ambii. – Lat. *ambi, ambae.

Î́MBI, -E num. card. (Învechit) Ambii, amîndoi. Cu îmbe mîni împrăștii un bine-agonisit. NEGRUZZI, S. II 191.

îmbi (înv.) adj. m., f. î́mbe

î́mbi num. m., f. î́mbe

îmbi (-be), num. – Amîndoi. – Mr. îmbi. Lat. ambi, f. ambae (DAR; Candrea-Dens., 822; REW 411). Înlocuit în mare parte de dubletul neol. ambii. Cf. îmbina.

î́mbĭ, î́mbe num. (lat. ambo, ambae). Vechĭ. Ambiĭ, ambele: de îmbe părțile (Nec. Let. 2, 58). – Ca și amîndoĭ, rămîne nearticulat, dar se articulează substantivu: frațiĭ îmbĭ, tepsiile îmbe. Une-orĭ și fără art.: îmbe sulițe, îmbe neamurĭ, trăim îmbĭ, dimbe (din de îmbe) părțĭ.