zăvoi

ZĂVÓI, zăvoaie, s. n. Pădurice pe malul unei ape; luncă. – Din sl. zavoj.

ZĂVÓI, zăvoaie, s. n. Pădurice pe malul unei ape; luncă. – Din sl. zavoj.

ZĂVÓI, zăvoaie, s. n. Pădurice pe malul unei ape; luncă. Dincolo de Dunăre, de zăvoaiele de sălcii ale ostroavelor, licărea portul de pe țărmul Bulgariei. DUMITRIU, N. 229. Un zăvoi mare de plopi și de anini seculari umbrește malurile frumosului rîu. VLAHUȚĂ, O. A. II 131. Erau îngălbeniți plopii de la moară, dar zăvoiul nu-și lepădase încă frunzișul și tot mai era ceva văratic în freamătul lui. SLAVICI, V. P. 156. Drăguțule bace! Dă-ți oile-ncoace La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1.

ZĂVÓI, zăvoaie, s. n. Pădurice pe malul unei ape; luncă. – Slav (v. sl. zavoj).

zăvói s. n., pl. zăvoáie

zăvói s. n., pl. zăvoáie

ZĂVÓI s. luncă. (~ de sălcii.)

zăvói (-oáie), s. n. – Pădurice la cotitura unui rîu. – Megl. zăvoi. Sl. zavoj „învîrtire” (Tiktin; Conev 40); pentru semantism, cf. crivină.

ZĂVÓI², zăvói, s. m. (Var.) Zăvod². (prob. din sl. zavoditi = a conduce)

ZĂVÓI ~oáie n. Pădurice pe malul unei ape; luncă. /<sl. zavoy

zăvoiu n. 1. pădure de salcie pe marginea unei ape: dă-ți oile la negrul zăvoiu; 2. pl. zăvoaie, insule pe Olt, acoperite cu păduri de sălcii, plopi, anini și răchită. [Serb. ZAVOĬ, sinuozitate, cotitura unui drum, a unei ape].

zăvóĭ n., pl. oaĭe (vsl. bg. zavoĭ, ocol, cotitură de răŭ orĭ de drum. Cp. cu crivină). Luncă, cohalm, berc, pădure de sălciĭ, plopĭ arinĭ, ulmĭ și frasinĭ pe malu unuĭ rîŭ.

ZĂVOI s. luncă. (~ de sălcii.)

zăvói, zăvoaie, s.n. – (gastr.) „Caș dulce, proaspăt, dumicat în lapte dulce nefiert. Se sărează” (Georgeoni, 1936: 81). – Et. nec. (MDA).

Zăvoi s. pr. (glum. – în anii dictaturii ceaușiste) postul de radio Vocea Americii.