zărghit

ZĂRGHÍ, zărghesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se țicni, a se sminti; a se zăpăci. – Derivat regresiv de la zărghit.

ZĂRGHÍT, -Ă, zărghiți, -te, adj. (Reg.) Smintit, țicnit, zăpăcit. – Et. nec.

ZĂRGHÍ, zărghesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se țicni, a se sminti; a se zăpăci. – Et. nec.

ZĂRGHÍT, -Ă, zărghiți, -te, adj. (Reg.) Smintit, țicnit, zăpăcit. – V. zărghi.

ZĂRDÍT, -Ă adj. v. zărghit.

ZĂRGHÍ, zărghesc, vb. IV. Refl. (Mold.) A se țicni, a se sminti; (cu sens atenuat) a se zăpăci.

ZĂRGHÍT, -Ă, zărghiți, -te, adj. (Mold.) Smintit, țicnit; (cu sens atenuat) zăpăcit. (Substantivat) Ian ascultați, fă, zărghitelor – face moș Gheorghe deschizînd ușa tinzii – v-ați îngrijit voi pentru gură? că nu-s colea Bucureștii. SP. POPESCU, M. G. 24. Zărghitul de Trăsnea dormea pe hat, cu gramatica sub nas și habar n-avea de frig. CREANGĂ, A. 92. – Variante: zărdít, -ă (CAMILAR, N. I 404), zîrghít, -ă (BARANGA-MORARU, F. 31) adj.

ZÎRGHÍT, -Ă adj. v. zărghit.

ZĂRGHÍ, zărghesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se țicni, a se sminti.

ZĂRGHÍT, -Ă, zărghiți, -te, adj. (Reg.) Smintit, țicnit, zăpăcit. – V. zărghi.

zărghí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se zărghéște, imperf. 3 sg. se zărgheá conj. prez. 3 să se zărgheáscă

zărghí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zărghésc, imperf. 3 sg. zărgheá; conj. prez. 3 sg. și pl. zărgheáscă

ZĂRGHÍ vb. v. aliena, înnebuni, sminti, țicni.

ZĂRGHÍT adj. v. aiurea, aiurit, bezmetic, zănatic, zăpăcit, zurliu.

ZĂRGHÍT adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.

ZĂRGHÍT, ZĂRGHÍTĂ, zărghiți, zărghíte, adj. (Mold.) ~ (prob. pron. locală a lui zărvit, v. zărvi)

zârghit a. Mold. țicnit (CR.). [Origină necunoscută].

zărghít, -ă adj. (d. zărvit). Mold. Fam. Țicnit, nebun.

zărghi vb. v. ALIENA. ÎNNEBUNI. SMINTI. ȚICNI.

zărghit adj. v. AIUREA. AIURIT. BEZMETIC. ZĂNATIC. ZĂPĂCIT. ZURLIU.

zărghit adj., s. v. ALIENAT. DEMENT. DESCREIERAT. ÎNNEBUNIT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT.