zăpăitură

ZĂPĂITÚRĂ, zăpădturi, s. f. (Reg.) Zăpăit. [Pr.: -pă-i-] – Zăpăi + suf. -tură.

ZĂPĂITÚRĂ, zăpăituri, s. f. (Reg.) Zăpăit. [Pr.: -pă-i-] – Zăpăi + suf. -tură.

ZĂPĂITÚRĂ, zăpăituri, s. f. (Mold.) Lătrat, hămăit; zăpăit. Zăpăituri întârîtate de dulăi izbucniră. SADOVEANU, P. S. 223.

ZĂPĂITÚRĂ, zăpăituri, s. f. (Reg.) Zăpăit. – Din zăpăi + suf. -(i)tură.

zăpăitúră (-pă-i-) (reg.) s. f., g.-d. art. zăpăitúrii; pl. zăpăitúri

zăpăitúră s. f. (sil. -pă-i-), g.-d. art. zăpăitúrii; pl. zăpăitúri

ZĂPĂITÚRĂ s. v. hămăială, hămăire, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrat, lătrătură.

zăpăitură s. v. HĂMĂIALĂ. HĂMĂIRE. HĂMĂIT. HĂMĂITURĂ. LĂTRARE. LĂTRAT. LĂTRĂTURĂ.