zânghet

zángăt sn vz zăngăt

ZẮNGĂT, zăngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zấngăt, zíngăt, zínghet, zấnghet s. n.] – Zâng + suf. -ăt.

ZẤNGĂT s. n. v. zăngăt.

ZẤNGHET s. n. v. zăngăt.

ZÍNGĂT s. n. v. zăngăt.

ZÍNGHET s. n. v. zăngăt.

ZẮNGĂT, zắngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zângăt, zânghet, zíngăt, zínghet s. n.] – Zâng + suf. -ăt.

ZẤNGĂT s. n. v. zăngăt.

ZẤNGHET s. n. v. zăngăt.

ZÍNGĂT s. n. v. zăngăt.

ZÍNGHET s. n. v. zăngăt.

ZẮNGĂT, zăngăte, s. n. (Și în forma zîngăt) Zăngănit. Expresul dinspre București, cu ferestre luminate, trecu, furtunos în zîngăt de fiare. C. PETRESCU, C. V. 37. Zăngăt însă n-are-arama Cînd se bate scut de scut. COȘBUC, P. II 71. – Variante: zîngăt, zingăt (CONTEMPORANUL, VII 487), zinghét (ALECSANDRI, la CADE), zînghét (id. ib.) s. n.

ZÍNGĂT s. n. v. zăngăt.

ZÍNGHET s. n. v. zăngăt.

ZÎ́NGĂT s. n. v. zăngăt.

ZÎ́NGHET s. n. v. zăngăt.

ZẮNGĂT, zăngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zấngăt, zíngăt, zínghet, zấnghet s. n.] – Din zăng + suf. -ăt.

ZẤNGĂT s. n. v. zăngăt.

ZẤNGHET s. n. v. zăngăt.

ZÍNGĂT s. n. v. zăngăt.

ZÍNGHET s. n. v. zăngăt.

zắngăt s. n., pl. zắngăte

zăngăt/zângăt s. n., pl. zăngăte/zângăte

zângăt v. zăngăt

ZĂNGĂT s. v. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngănitură.

zinghet n. zăngănit: un zinghet metalic AL. [Onomatopee din zing! (v. zăngănì)].

zăngăt s. v. ZĂNGĂNEALĂ. ZĂNGĂNIRE. ZĂNGĂNIT. ZĂNGĂNITURĂ.