zvânturatec

ZVÂNTURÁTEC, -Ă adj. v. zvânturatic.

ZVÂNTURÁTIC, -Ă, zvânturatici, -ce, adj. (Fam.) Zvânturat. [Var.: zvânturátec, -ă adj.] – Zvântura + suf. -atic.

ZVÂNTURÁTEC, -Ă adj. v. zvânturatic.

ZVÂNTURÁTIC, -Ă, zvânturatici, -ce, adj. Zvânturat. [Var.: zvânturátec, -ă adj.] – Zvântura + suf. -atic.

ZVÎNTURÁTEC, -Ă adj. v. zvînturatic.

ZVÎNTURÁTIC, -Ă, zvînturatici, -e, adj. (Și în forma zvînturatec) Zvînturat. Pe măsură ce creștea... semăna cu mamă-sa, fiind tot mai frumoasă și zvînturatecă. PAS, Z. I 183. ♦ (Substantivat) Aventurier. în zilele lui Despot-vodă... ale aceștia zvînturatic de geniu. BĂLCESCU, O. II 176. – Variantă: zvînturátec, -ă adj.

ZVÂNTURÁTEC, -Ă adj. v. zvânturatic.

ZVÂNTURÁTIC, -Ă, zvânturatici, -ce, adj. Zvânturat. [Var.: zvânturátec, -ă adj.] – Din zvântura + suf. -atic.

zvânturátic (fam.) adj. m., pl. zvânturátici; f. zvânturátică, pl. zvânturátice

zvânturátic adj. m., pl. zvânturátici; f. sg. zvânturátică, pl. zvânturátice

ZVÂNTURÁTIC adj. 1. v. neserios. 2. v. zburdalnic.

ZVÂNTURÁTIC adj. v. aventuros.

ZVÂNTURÁTIC ~că (~ci, ~ce) v. ZVÂNTURAT. /a se zvântura + suf. ~ic

svânturatic a. sburdalnic.

vînturátic, -ă adj. Cam vînturat, cam zvăpăĭat, sturlubatic, fluturatic. – Și zv-.

zvînturát(ic), V. vînturatic.

zvînturatic adj. v. AVENTUROS.

ZVÎNTURATIC adj. 1. flușturatic, fluturatic, frivol, neserios, ușuratic, vînturatic, zvînturat, (livr.) futil, (pop.) spulberatic, (reg.) zărpălatic, zburatic, zburdalnic, (Mold.) sprințar, zbrehui, (înv.) vînturos. (Un bărbat ~.) 2. drăcos, neastîmpărat, nebun, nebunatic, sprințar, vioi, zăpăcit, zbînțuit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvînturat, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Copil ~.)