zminteală

SMINTEÁLĂ, sminteli, s. f. 1. Tulburare a minții, scrânteală, nebunie; p. ext. greșeală, abatere. 2. (Înv. și pop.) Stricăciune, pierdere, pagubă; neplăcere. ♦ Loc. adv. Fără sminteală = în mod absolut, negreșit. ◊ Expr. A da (pe cineva) de sminteală = a face (pe cineva) de râs; a da de gol. – Sminti + suf. -eală.

SMINTEÁLĂ, sminteli, s. f. 1. Tulburare a minții, scrânteală, nebunie; p. ext. greșeală, abatere. 2. (Înv. și pop.) Stricăciune, pierdere, pagubă; neplăcere. ◊ Loc. adv. Fără sminteală = în mod absolut, negreșit. ◊ Expr. A da (pe cineva) de sminteală = a face (pe cineva) de râs; a da de gol. – Sminti + suf. -eală.

SMINTEÁLĂ, sminteli, s. f. 1. Tulburare a minții, scrînteală, nebunie; (sens atenuat) rătăcire, abatere, greșeală. Sînt semne de sminteală în lume... Sminteala trebuie călcată în picioare. VORNIC, P. 223. Sminteala nu se știa bine din ce-i venise. SADOVEANU, la TDRG. Vai de cel ce se smintește, dar mai vai de cel prin care vine sminteala! CREANGĂ, A. 142. ♦ Defect care împiedică buna funcționare a unui lucru. Cercetează toate legăturile grinzilor, pentru ca să se încredințeze dacă nu e vreo sminteală. GANE, N. I 78. 2. (Astăzi rar) Stricăciune, pierdere, pagubă, vătămare; (sens atenuat) neplăcere. Socot că măria-sa Nicoară cu ai săi n-or fi avut nici o sminteală pe cale, căci îi poartă om cuminte pe poteci ferite. SADOVEANU, N. P. 19. Acele oști turcești ce se văd erau ariergarda de patru mii călăreți supt Hasan-pașa, care mergea trăgîndu-se încet și cu bună rînduială, îngrijind d-a nu primi în coadă vreo sminteală din partea noastră. BĂLCESCU, O. II 111. Ploile cele multe de toamnă aduc sminteală la struguri și la porumb. I. IONESCU, M. 61. ◊ Expr. Fără sminteală = fără lipsă, fără stricăciune, nevătămat; p. ext. în mod absolut, negreșit, neapărat. Ceru un ajutor de oameni, îndatorindu-se a-i aduce capul lui Codreanu fără sminteală. GANE, N. I 195. (Mai ales în construcții negative) A da (pe cineva) de sminteală sau a face (cuiva) sminteală = a produce (cuiva) o neplăcere, a face (pe cineva) de rîs, a da de gol. Bag de samă deodată că noutatea de care erau mîndri botoșănenii îi dă de sminteală. SADOVEANU, E. 82. Să nu mă dai de sminteală. ALECSANDRI, T. 425. Te rog să dai ficiorului Costachi cincisprezece galbini și dumneata îi vei trage înapoi... Te rog numai să nu-mi faci sminteală. KOGĂLNICEANU, S. 222.

sminteálă s. f., g.-d. art. smintélii; pl. smintéli

sminteálă s. f., g.-d. art. smintélii; pl. smintéli

SMINTEÁLĂ s. 1. v. nebunie. 2. aiureală, țicneală, zăpăceală, (fam. fig.) țăcăneală. (~ lui a speriat pe toată lumea.)

SMINTEÁLĂ s. v. abatere, culpabilitate, culpă, daună, dificultate, eroare, greșeală, greutate, impas, impediment, inconvenient, neajuns, nevoie, obstacol, opreliște, pagubă, păcat, piedică, pierdere, prejudiciu, stavilă, stricăciune, vină, vinovăție.

sminteală f. 1. dezordine, turburare: crengile făceau sminteală vecinului; 2. eroare: să se vadă dacă e vr’o sminteală; 3. fig. nebunie.

sminteálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a sminti (dezordine, deranjare, împedecare, vătămare, pagubă): a face sminteală unuĭ lucru, unuĭ om. A da de (vechĭ a lăsa în saŭ la) sminteală, a înșela în așteptare. Biblia. Scandelă. Vechĭ. Seducere, rătăcire. Azĭ. Nebunie (propriŭ și fig.). Lucru de smintit: vorba asta e curată sminteală. – Și zm-.

sminteală s. v. ABATERE. CULPABILITATE. CULPĂ. DAUNĂ. DIFICULTATE. EROARE. GREȘEALĂ. GREUTATE. IMPAS. IMPEDIMENT. INCONVENIENT. NEAJUNS. NEVOIE. OBSTACOL. OPRELIȘTE. PAGUBĂ. PĂCAT. PIEDICĂ. PIERDERE. PREJUDICIU. STAVILĂ. STRICĂCIUNE. VINĂ. VINOVĂȚIE.

SMINTEALĂ s. 1. (MED.) alienare, alienație, demență, nebunie, smintire, țicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrînteală, țăcăneală. 2. aiureală, țicneală, zăpăceală, (fam. fig.) țăcăneală.