zimțat

ZIMȚÁ, zimțez, vb. I. Tranz. A zimțui. – Din zimț.

ZIMȚÁT, -Ă, zimțați, -te, adj. Cu zimți; dințat, crestat, zimțuit. – V. zimța.

ZIMȚÁ, zimțez, vb. I. Tranz. A zimțui. – Din zimț.

ZIMȚÁT, -Ă, zimțati, -te, adj. Cu zimți; dințat, crestat, zimțuit. – V. zimța.

ZIMȚÁ, zimțez, vb. IV. Tranz. A zimțui. Cu secerile de tirg nu se poate secera înainte de a le zimțui sau zimța la fierari. PAMFILE, A. R. 116. ◊ Fig. Și în somn, pe banca veche, cugetări se contrazic, Greierul zimțează noaptea. BACOVIA, O. 91.

ZIMȚÁT, -Ă, zimțați, -te, adj. Cu zimți; p. ext. crestat, dințat. înjgheabă el altă comoară nouă, cu arginți albi și zimțați, C. PETRESCU, R. DR. 25. Acest fus este pus în mișcare de roata de fier dințată sau zimțată. PAMFILE, C. 112. ◊ (În contexte figurate) Într-acolo... se bolovăneau nori negri... ziduind zăvorit zarea cu spăimoase metereze zimțate, C. PETRESCU, A. R. 5.

ZIMȚÁ, zimțez, vb. I. Tranz. A zimțui. – Din zimț.

ZIMȚÁT, -Ă, zimțați, -te, adj. Cu zimți; p. ext. dințat, crestat. – V. zimța.

zimțá (a ~) vb., ind. prez. 3 zimțeáză

zimțá vb., ind. prez. 1 sg. zimțéz, 3 sg. și pl. zimțeáză

ZIMȚÁ vb. a cresta, a dința, a zimțui. (A ~ muchia unei piese metalice.)

ZIMȚÁT adj. crestat, dințat, zimțuit, (rar) zimțos. (Roată ~.)

A ZIMȚÁ ~éz tranz. v. A ZIMȚUI. /Din zimț

ZIMȚÁT ~tă (~ți, ~te) Care are zimți; cu zimți. /v. a zimța

zimțat a. cu zimți.

zimțát, -ă adj. Cu zimțĭ: banĭ zimțațĭ.

ZIMȚA vb. a cresta, a dința, a zimțui. (A ~ muchia unei piese metalice.)

ZIMȚAT adj. crestat, dințat, zimțuit, (rar) zimțos. (Roată ~.)