zimbru

ZẤMBRU, zâmbri, s. m. Arbore conifer cu frunze în formă de ace, grupate câte cinci, cu semințe lungi, comestibile, cu lemnul foarte rezistent (Pinus cembra). ♦ P. restr. Lemnul acestui arbore, rezistent, de calitate superioară, folosit în sculptură [Var.: zímbru s. m.] – Et. nec.

ZÍMBRU² s. m. v. zâmbru.

ZÍMBRU¹, zimbri, s. m. Animal sălbatic masiv din familia bovinelor, cu corpul acoperit cu o blană deasă, pâsloasă, cu capul mare și lat, cu coamele scurte, întoarse în afară, în față și în sus, cu greabănul înalt, cu gâtul și cu bărbia acoperite cu păr lung, răspândit în Carpați, iar astăzi ocrotit în rezervații naturale (Bison bonasus). – Din sl. zonbrŭ.

ZẤMBRU, zâmbri, s. m. Arbore conifer cu frunze în formă de ace, grupate câte cinci. cu semințe lungi, comestibile, cu lemnul foarte rezistent (Pinus cembra). ♦ P. restr. Lemnul acestui arbore, rezistent, de calitate superioară, folosit în sculptură. – Et. nec.

ZÍMBRU, zimbri, s. m. Animal sălbatic masiv din familia bovinelor, cu corpul acoperit cu o blană deasă, pâsloasă, cu capul mare și lat, cu coarnele scurte, întoarse în afară, în față și în sus, cu greabănul înalt, cu gâtul și cu bărbia acoperite cu păr lung, care astăzi, aflat pe cale de dispariție, este ocrotit în rezervații naturale (Bison bonasus). – Din sl. zonbrŭ.

ZÍMBRU, zimbri, s. m. Animal sălbatic din familia bovinelor, cu capul mare, cu greabănul puternic, cu coamele groase și scurte răsucite în sus, cu gîtul scurt și bărbia acoperite de păr lung, astăzi pe cale de dispariție (odinioară răspîndit și în Carpați) (Bison europaeus). În fînațurile fără de hotar, trebuiau să iasă sara la pășune zimbrii și cerbii, nesupărați de desimea oamenilor. SADOVEANU, O. VII 57. Cărăbăț a ucis cu toporul un zimbru. DELAVRANCEA, O. II 119. Acea dalbă de moșie Toată-n veci a ta să fie, Cînd prin tine-a fi scăpată De o fiară-n- fricoșată, De un zimbru fioros, Care-o calcă-n sus și-n gios! ALECSANDRI, P. P. 166. ◊ Fig. (Cu aluzie la înfățișarea măreață a animalului) Mărețul cap de zimbru al regelui învins, In vesele fanfare din umeri fu desprins. EFTIMIU, Î. 146. El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune, Vremea lui Ștefan cel Mare, zimbru sombru și regal. EMINESCU, O. 135. ♦ (Impropriu) Cap de bour reprezentat pe vechea stemă a Moldovei. Pe antice monumente, am văzut ades sculptate Acvila ce poartă crucea. Zimbru țării-nvecinate, Sub o mînă întrunite figurînd. ALEXANDRESCU, M. 161.

ZÎ́MBRU, zimbri, s. m. Arbore conifer cu frunzele rigide, cu conurile la început violacee, cu semințe lungi, comestibile (Pinus cembra).

ZẤMBRU, zâmbri, s. m. Arbore conifer cu semințe lungi, comestibile (Pinus cembra).

ZÍMBRU, zimbri, s. m. Animal sălbatic din familia bovinelor, cu capul scurt și lat, cu coarnele scurte, întoarse în sus, cu greabănul înalt, gâtul și bărbia acoperite cu păr lung; astăzi este pe cale de dispariție (dar odinioară a fost răspândit și în Carpați) (Bison europaeus). – Slav (v. sl. zonbrŭ).

zấmbru / zímbru² (arbore) s. m., art. zấmbrul / zímbrul; pl. zấmbri / zímbri, art. zấmbrii / zímbrii

zímbru² (arbore) v. zímbru

zímbru¹ (animal) s. m., art. zímbrul; pl. zímbri, art. zímbrii

zâmbru/zímbru (arbore) s. m., art. zâmbrul/zímbrul; pl. zâmbri/zímbri, art. zâmbrii/zímbrii

zímbru (arbore) v. zâmbru

zímbru (animal) s. m., art. zímbrul; pl. zimbri, art. zímbrii

zímbru (arbore) v. zâmbru

ZẤMBRU², zấmbri, s. m. (Var.) Zimbru¹.

ZÂMBRU ~i m. Arbore conifer cu tulpina înaltă, cu frunze aciculare, reunite câte cinci, și cu lemn rezistent, folosit în sculptură. /Orig. nec.

ZÍMBRU ~i m. Animal sălbatic rumegător, de talie mare, având greabănul ridicat în sus, coarne scurte iar gâtul și bărbia acoperite de păr lung. /<sl. zonbru

zimbru m. 1. Mold. bour: un cap de zimbru era vechea stemă a Moldovei; 2. (poetic) Moldova: peste munți într’a zimbrului domnie AL.; 3. fig. erou: zimbrii fioroși din codrii Rahovei AL. Ștefan cel mare, zimbru sombru și regal EM. [Slav. ZÕBRĬ].

zímbru și zî́mbru m. (vsl. zombrĭ, rut. pol. zubr. Cp. cu răspintie față de răspîntie). Un fel de bivol sălbatic (bison priscus) care maĭ trăĭa pin Moldova în seculu 18 și al căruĭ cap (confundat cu al bouruluĭ) a fost luat Moldovenĭ și de Mecklemburghejĭ ca marcă a țăriĭ. Astăzĭ se maĭ află zimbri (saŭ poate bourĭ?) la Altamira (Spania), în Périgord (Francia), în codru de la Bĭelovej (Lituania) și peste 600 în Caucaz pe foastele moșiĭ ale mareluĭ duce Sergiŭ Mihailovicĭ. Îs foarte sălbaticĭ, evită prezența omuluĭ și se zice că-șĭ ucid puĭu dacă omu a pus mîna pe el. Se maĭ află în America de Nord un fel de zimbri numițĭ bizonĭ, care trăĭaŭ odinioară în turme, ĭar azĭ îs redușĭ la maĭ puțin de o mie.

zî́mbru, V. zimbru.

zấmbru, zâmbri, s.m. – (bot.) Arbore conifer cu lemn rezistent (Pinus cembra); pin de munte, zimbrișor (Borza, 1968: 131). Specie subalpină care se întâlnește pe versantul nordic al Pietrosului Mare, împreună cu jneapănul (Jud. Maram., 1980, 67). – Et. nec. (DEX); cf. zimbru (MDA).

zimbru, zimbri, (zâmbru), s.m. – (dial.; zool.) Bour, bizon (Bison bonasus). Termen atestat în toponime: Dealul Zâmbrului (Săcel), Valea Zâmbrilor (Libotin), Dosu Zâmbriței (Lăpușu Românesc), Izvoru Zâmbrului (Groșii Țibleșului). ♦ Animal legendar vânat de voievodul maramureșean Dragoș, descălecătorul Moldovei. Termenul apare în toate cronicile (Letopisețul de la Bistrița, Cronica sârbo-moldavă de la Neamț, Cronica Anonimă) până la V. Ureche: „Venit-au Dragoș voievod din Maramureș, de la Țara Ungurească, la vânat după un zimbru și domni 2 ani”. Dragoș „și-a făcut pecete domnească pentru toată țara cu cap de zimbru” (Cronica Anonimă). Prima pecete a Sighetului pe care era reprezentat un zimbru datează din 3 oct. 1383 (Tomi, 2005: 34). – Din vsl. zonbrǔ (> dzimbru, rom. mediev.) (Scriban, DLRM, DEX).

Zimbr/ociu, -u v. Zîmbru 2, 4.

Pinus cembra L., « Zîmbru ». Specie care înflorește vară. Flori unisexuat-monoice, cele femele mov, dispuse în verticile la vîrful ramurilor, cele mascule în formă de elipsă, roșii, dispuse în amenți la baza ramurilor. Conuri ovate, pînă la 8 cm lungime, erecte, terminale, solzi lați, groși, imbricați, semințe comestibile, ovate, pînă la 1,2 cm lungime, nearipate. Frunze groase, tari, drepte, aciculare, grupate cîte 3-5 într-o teacă, terminal pe lujeri, cu aspect verde-întunecat. Arbore cu tulpină de cca 20 m înălțime, corolă piramidală cu ramificație regulată, mai tîrziu devine tufos datorită creșterii neregulate a ramurilor. Scoarță mai întîi netedă, gri, apoi devine maro-închis, cu ritidomul adîncit. Lujeri foarte flexibili și groși.