zgâmboi

ZGÂMBÓI¹, zgâmboi, s. m. (Fam.) Copil (mic), puști, pici. – Et. nec.

ZGÂMBOͲ, zgâmbói, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strâmba, a se schimonosi, a face grimase. [Prez. ind. și: zgâmboiesc] – Et. nec.

ZGÂMBÓI¹, zgâmboi, s. m. (Fam.) Copil (mic), puști, pici. – Et. nec.

ZGÂMBOͲ, zgâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strâmba, a se schimonosi; a face grimase. – Et. nec.

ZGÎMBOÍ, zgîmboi, vb. IV. Refl. (Regional) A se strîmba, a se schimonosi, a face grimase (holbînd ochii). – Variantă: zgîmboiá vb. I.

ZGÎMBOIÁ vb. I v. zgîmboi.

ZGÂMBOÍ, zgâmbói, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strâmba, a se schimonosi, a face grimase.

zgâmbói¹ (fam.) s. m., pl. zgâmbói, art. zgâmbóii

zgâmboí² (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zgâmbói, 3 zgâmboáie, 1 pl. zgâmboím, imperf. 3 sg. zgâmboiá; conj. prez. 3 să zgâmboáie

zgâmbói s. m., pl. zgâmbói, art. zgâmbóii

zgâmboí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zgâmbói, 3 sg. zgâmboáie, 1 pl. zgâmboím, imperf. 3 sg. zgâmboiá

zgâmboí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zgâmbói, 3 zgâmboáie, 1 pl. zgâmboím, imperf. 3 sg. zgâmboiá

ZGÂMBÓI s. v. copil, pici, prichindel, puști.

ZGÂMBOÍ vb. v. maimuțări, poci, schimonosi, strâmba.

ZGÂMBOIÁ vb. v. bulbuca, căsca, holba, mări, umfla, zgâi.

sgîmbói (-i), s. m. – 1. Copil, puști, mucos. – 2. Penis. – Var. zgîmboi. Origine îndoielnică, probabil expresivă, pornind de la *zgîmb „sucit” care ar putea reprezenta eventual gr. σϰαμβός, σϰιμβός „sucit”, cf. it. sghembo „sucit” (în contra REW 8027) și lat. stlembus, strambus. Der. din sl. gąba „ciupercă” (Byhan 311; Drăganu, Dacor., I, 307) nu este convingătoare. Semantic se explică prin referire la strîmbăturile copiilor rău crescuți. Aparțin aceleiași familii: năsgîmb, s. m. (copil poznaș; prostănac), cu pref. expresiv; năsărîmb, s. m. (prost, tont), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 46 și Cihac, II, 215 îl leagă de sl. sramŭ „rușine”, nesramĭnŭ „nerușinat”; scălîmb, adj. (răsucit), a fost pus în legătură cu gr. σϰαληνός contaminat cu lat. strambus (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 306; Schuchardt, ZRPh., XXIX, 623; REW 7638; Pușcariu, Dacor., VIII, 113), cf. it. scalembro, dar nu poate fi cuvînt moștenit, dacă se are în vedere l intervocalic. Der. sgîmboia (var. sgrîmboia), vb. refl. (a se holba, a privi cu înverșunare), a cărui der. din sl. *sŭgąbovati, de la gąba „bot” (Byhan 311) nu pare probabilă; năsărîmbă (var. năsărîngă), s. f. (Trans., Olt., prostie, tîmpenie, stupiditate); scălîmba (var. scălîmboia), vb. refl. (a gesticula, a se strîmba, a se urîți); scălîmbă(ie)tură, s. f. (schimonositură).

ZGÂMBOIÁ, zgâmbói, vb. I. Refl. A se holba, a se zgâi. (zgâmboi¹ + suf. -a)

ZGÎMBÓI, pl. zgîmbói s. m. – 1. Copil, puști, mucos. – 2. Penis. – Var. zgîmboi. Origine îndoielnică, probabil expresivă, pornind de la *zgîmb „sucit” care ar putea reprezenta eventual gr. σϰαμβός, σϰιμβός „sucit”, cf. it. sghembo „sucit” (în contra REW 8027) și lat. stlembus, strambus. Der. din sl. gąba „ciupercă” (Byhan 311; Drăganu, Dacor., I, 307) nu este convingătoare. Semantic se explică prin referire la strîmbăturile copiilor rău crescuți. Aparțin aceleiași familii: năsgîmb, s. m. (copil poznaș; prostănac), cu pref. expresiv; năsărîmb, s. m. (prost, tont), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 46 și Cihac, II, 215 îl leagă de sl. sramŭ „rușine”, nesramĭnŭ „nerușinat”; scălîmb, adj. (răsucit), a fost pus în legătură cu gr. σϰαληνός contaminat cu lat. strambus (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 306; Schuchardt, ZRPh., XXIX, 623; REW 7638; Pușcariu, Dacor., VIII, 113), cf. it. scalembro, dar nu poate fi cuvînt moștenit, dacă se are în vedere l intervocalic. Der. sgîmboia (var. sgrîmboia), vb. refl. (a se holba, a privi cu înverșunare), a cărui der. din sl. *sŭgąbovati, de la gąba „bot” (Byhan 311) nu pare probabilă; năsărîmbă (var. năsărîngă), s. f. (Trans., Olt., prostie, tîmpenie, stupiditate); scălîmba (var. scălîmboia), vb. refl. (a gesticula, a se strîmba, a se urîți); scălîmbă(ie)tură, s. f. (schimonositură).

zgîmbóĭ (mă), a se -oĭá v. refl. (vsl. sŭ-gombovati, d. gomba, buză. Cp. cu gîmbosesc). Vest. Mă zgîĭesc, mă tot uĭt: îmĭ ĭeșiseră ochiĭ zgîmboidu-mă la ĭa (VR. 1908, 12, 328). Mă luminez, mă arăt ĭar (vorbind de soare): dimineața, cînd se zgîmboaĭe zorile (Ĭov. 258). – Și zgr-.

zgrîmboĭ(esc), V. zgîmboĭesc.

zgîmboi s. v. COPIL. PICI. PRICHINDEL. PUȘTI.

zgîmboi vb. v. MAIMUȚĂRI. POCI. SCHIMONOSI. STRÎMBA.

zgîmboia vb. v. BULBUCA. CĂSCA. HOLBA. MĂRI. UMFLA. ZGÎI.

zgâmboi s. m. invar. copil mic