zeche

ZÉCHE s. f. v. zeghe.

ZÉGHE, zeghi, s. f. 1. Haină țărănească lungă, împodobită uneori cu găitane negre, care se poartă în ținuturile muntoase. ♦ Haină făcută din piele de oaie cu care se îmbracă ciobanii; șubă. 2. Postav gros din care se fac unele haine țărănești; dimie. [Var.: zéche s. f.] – Et. nec.

ZÉCHE s. f. v. zeghe.

ZÉGHE, zeghi, s. f. 1. Haină țărănească lungă, împodobită uneori cu găitane negre, care se poartă în ținuturile muntoase. ♦ Haină facută din piele de oaie, cu care se îmbracă ciobanii; șubă. 2. Postav gros din care se fac unele haine țărănești; dimie. [Var.: zéche s. f.] – Et. nec.

ZÉGHE, zeghi, s. f. 1. Haină țărănească lungă (pînă la gleznă), împodobită uneori cu găitane negre, care se poartă în ținuturile muntoase; ghebă. Cu căciula într-o parte, El pășește plin de fală, Sara purpurie-i schimbă Zeghea-n mantă triumfală. IOSIF, V. 98. Vine îndată cu o zeghe, pe care o aruncă pe umerii lui Ion. CARAGIALE, O. I 267. Un tînăr purtînd zeghea sîrbească ține mîna pe hangerul de la brîu. ODOBESCU, S. I 100. ♦ Haină făcută din piele de oaie, cu care se îmbracă ciobanii; șubă, sarică, cojoc. E tîrziu acum. În zeghe, Dorm doinașii din cavale; Cîte-o stea, căzînd de veghe, Spre culcuș își face cale. CERNA, P. 141. 2. Postav gros din care se fac unele haine țărănești; dimie,- Variantă: zéghie (LESNEA, A. 111) s. f.

ZÉGHIE s. f. v. zeghe.

ZÉCHE s. f. v. zeghe.

ZÉGHE, zeghi, s. f. 1. Haină țărănească lungă, împodobită uneori cu găitane negre, care se poartă în ținuturile muntoase. ♦ Haină făcută din piele de oaie, cu care se îmbracă ciobanii. 2. Postav gros din care se fac unele haine țărănești; dimie. [Var.: zéche s. f.]

zéghe s. f., art. zéghea, g.-d. art. zéghii; pl. zeghi

zéghe s. f., art. zéghea, g.-d. art. zéghii; pl. zeghi

ZÉGHE s. (reg.) ghebă, (Transilv. și Ban.) țundră. (~ purtată de țărani.)

ZÉGHE s. v. aba, dimie, pănură.

zéghe (-ghi), s. f. – Haină lungă, șubă. – Var. zeche. Origine necunoscută. Apare din sec. XVII. Der. din lat. setŭla, de la seta (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 311), sau din lat. decŭla, de la decus „podoabă” (Pușcariu, Conv. lit., XXXIII, 459) nu este probabilă, cf. Tiktin. Mag. zeke (Cihac, II, 540) și săs. säcke provin din rom.

ZÉGHE ~i f. înv. 1) Haină lungă și largă, confecționată din postav sau din piele de oaie (împodobită cu găitan negru), pe care o purtau țăranii. 2) Țesătură groasă de lână (de obicei albă) care se producea în gospodăriile țărănești și din care se confecționau haine; pănură; aba; dimie. [G.-D. zeghii] /Orig. nec.

zeghe f. haină din dimie albă: zeghea e haina muntenilor din stânga Oltului. [Vechiu-rom. zechie = lat. SETULA, păr aspru (medieval SECLA, zeghe)].

zéche, V. zeghe.

zéghe (Munt. Olt.) și zéche (Trans.) f. (lat. sétula, păr aspru [dim. d. sêta, păr gros de animal], mlat. secla, ca zer din serum. D. rom. vine ung. zeke, sas. säcke, surtuc țărănesc. Cp. cu așchie, fachie, ureche, veche). Un fel de dimie. Suman lung sur orĭ alb de ĭarnă. V. chebe, coporan.

ZEGHE s. (reg.) ghebă, (Transilv. și Ban.) țundră. (~ purtată de țărani.)

zeghe s. v. ABA. DIMIE. PĂNURĂ.

zeghe, zeghi s. f. uniformă de deținut.