zambilă

zambílă sf [At: MOLNAR, RET. 49/6 / V: (reg) ~ínă, ~búl sn, ~búlă, zanb~, zanví~, zăm~¹, zâmbil¹ sn (Pl: zâmbiluri), zom~ / S și: (Înv) sa~ / Pl: ~le / E: ngr ζιμπίλι, tc zümbül] 1 (Șîs ~ de grădină) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, galbene, roz, violete sau albastre, parfumate, așezate în ciorchine la vârful lăstarilor, care se cultivă ca plantă decorativă Si: (reg) acintus, floarea (96) viorelei, lalea, micsă (1), miliori, tăvuși, viorele (Hyacinthus orientalis). 2 (Înv; îe) Trei lulele în două ~le Nimic (1). 3 (Bot; pop; șîc ~-moțată) Porumbei (Muscari botryoides). 4-5 (Bot; pop) Ceapa-ciorii (18-19) (Muscari comosum, Muscari tenuiflorum). 6 (Bot; șîc ~ de câmp) Viorea (Scilla bifolia). 7 (Îrg; fig) Femeie frumoasă și cochetă. 8 (Reg) Căluș care se pune în botul iedului ca să nu sugă.

zambínă sf vz zambilă

zambúl sn vz zambilă

zambúlă sf vz zambilă

zanbílă sf vz zambilă

zanvílă sf vz zambilă

ZAMBÍLĂ, zambile, s. f. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, grupate în raceme terminale la vârf și plăcut mirositoare (Hyacinthus orientalis). – Din tc. sümbül.

ZAMBÍLĂ, zambile, s. f. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, așezate în ciorchine la vârful tulpinii și plăcut mirositoare (Hyacinthus orientalis). – Din tc. sümbül.

ZAMBÍLĂ, zambile, s. f. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violet sau albastre, așezate în ciorchine la vîrful tulpinii; este cultivată pentru florile ei frumoase și mirositoare (Hyacinthus orientalis). Iar din corole albe și fragile Se-nalță somptuosul miros de zambile. CAZIMIR, L. U. 8. Adunase ele o mulțime de roze, de șofrănei, de viorele, de crini și de zambile de pre pajiștea cea smălțuită. ODOBESCU, S. III 279. (Poetic) Kira, Kira Lina, Frumușică zînă, Tînără zambilă, Floare din grădină. PĂSCULESCU, L. P. 289.

ZAMBÍLĂ, zambile, s. f. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, așezate în ciorchine la vârful tulpinii; este cultivată pentru florile ei frumoase și mirositoare (Hyacinthus orientalis). – Tc. sümbül.

zambílă s. f., g.-d. art. zambílei; pl. zambíle

zambílă-moțátă (plantă) (pop.) s. f., g.-d. art. zambílei-moțáte; pl. zambíle-moțáte

zambílă s. f., g.-d. art. zambílei; pl. zambíle

zambílă-moțátă (zool.) s. f.

zambílă-moțátă (zool.) s. f.

ZAMBÍLĂ s. (BOT.; Hyacinthus orientalis) (rar) iacint, (reg.) floarea-viorelei, (prin Transilv.) acintuș.

ZAMBÍLĂ s. v. ceapa-ciorii, viorea.

ZAMBILĂ-DE-CÂMP s. v. toporaș, violetă, viorea.

zambílă (-le), s. f. – Plantă erbacee din familia liliaceelor (Hyacinthus orientalis). – Mr. zămbilă. Tc. zümbül (Roesler 592; Șeineanu, II, 382; Ronzevalle 96), cf. ngr. ζιμπίλι, alb. zümbül, bg., sb. zumbul.

ZAMBÍLĂ ~e f. Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile ei, de diferite culori, dispuse în ciorchine și foarte parfumate. /<turc. sümbül

zambilă f. 1. plantă din fam. liliaceelor (Hyacinthus orientalis); 2. floarea ei frumoasă și plăcut mirositoare. [Și zambul = turc. ZUMBÜL].

zambul n. V. zambilă.

zambílă f., pl. e (turc. [d. ar.] sünbul, pop. sümbül și zümbül; ngr. zimbili [scris -mpili]; bg. zumbul). Ĭacint. – Vechĭ și zambúl, zimbúl, pl. lĭ.

zimbúl, V. zambilă.

ZAMBILĂ s. (BOT.; Hyacinthus orientalis) (reg.) iacint, floarea-viorelei, (prin Transilv.) acintuș.

zambilă s. v. CEAPA-CIORII. VIOREA.

zambilă-de-cîmp s. v. TOPORAȘ. VIOLETĂ. VIOREA.

ZAMBILĂ subst. 1. – f. (Cotr 85). 2. Zambela pren. (P³ fila 75). 3. Cf. Zamboiu, Gh. 1725 (AO XX 110), sau < vb. a zîmbi.

Eichhornia crassipes Solms. (syn. E. speciosa Kunth), « Zambile de apă ». Specie cu flori;dispuse în spic, albastre-lavand cu pete galbene-aurii. Frunze netede, cordate, cu niște umflături ce conțin un țesut spongios, plin cu aer, ceea ce le face să plutească pe apă. Plantă (cca 25-30 cm înălțime) cu rădăcini negre, lungi, unde peștii își depun icrele. Iarna nu. Rezistă afară.

HYACINTHUS L., ZAMBILĂ, fam. Liliaceae. Gen originar din Orient și regiunea mediteraneeană, cca 30 specii, erbacee, bulboase, perene, cu bulb sferic tunicat, divers colorat (albastru, violaceu, galben, alb), datorită învelișului membranos și lucitor. Frunze radicale, cărnoase, întregi, de obicei cu nervuri paralele, liniare, liniar-lanceolate, plane sau caniculate, verzi-lucioase. Flori (cu perigon infundibuliform sau campanulat, cca 2,4 cm lungime, cu 6 lacinii scurte, egal îndepărtate sau curbate în exterior, 6 stamine intercalate la baza florii sau în interiorul cilindrului, fără să iasă din floare, ovar cu 3 loji cu cîte cca 6 semințe și 3 muchii) simple sau învoalte, în totalitate fertile, dispuse în axa unor bractee – înguste, membranoase -, scurt-pedicelate, parfumate, albe, roșii, roz, violacee, albastre, galbene, așezate în număr, mare într-un racem terminal, pe un peduncul glabru, simplu, erect, suculent, înalt pînă la 0,40 m, Fruct, capsulă aproape globulară.